FacebookTwitterLinkedIn

De-a lungul celor două săptămâni, Eurosport va transmite peste 200 de ore de tenis live de US Open. De asemenea, platformele digitale ale Eurosport (website-ul Eurosport și paginile de social media) transmit conținut exclusiv cu privire la turneu, care să completeze experiența de vizionare.

Ediția din 2020 îi aduce față în față pe unii dintre cei mai buni jucători de tenis ai momentului. Campion de trei ori, Novak Djokovic este favoritul principal la victorie în turneul masculin și se pregătește pentru cel de-al 18-lea succes de Grand Slam din cariera sa.

Alături de Djokovic vor evolua și jucători de top tineri, printre care Dominic Thiem, Daniil Medvedev, Stefanos Tsitsipas și Alexander Zverev, care ar putea câștia primul lor titlu de Grand Slam.

În cadrul turneul feminin, Serena Williams intră în joc pentru cel de-al 24-lea titlu de Grand Slam, fiind și favorita din acest an. La fel ca Serena, jucătoare din top 10, printre care Karolina Pliskova și Sofia Kenin, vor fi prezente în cadrul evenimentului alături de Garbiñe Muguruza, Petra Kvitova și Naomi Osaka, de două ori câștigătoare de Grand Slam.

În turneu s-au înscris și cinci românce: Sorana Cîrstea, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu, Patricia Țig, la simplu, și Raluca Olaru, care va face echipă cu Sara Sorribes Tormo, în timp ce Horia Tecău este singurul reprezentant al României în turneul masculin la dublu. De la turneu nu va lipsi nici Coco Gauff, tânăra senzație a tenisului american.

Seria de transmisiuni live pe Facebook sub numele Eurosport Stream Team se întoarce între 28 august și 11 septembrie. Emisiunea de analiză dedicată US Open va putea fi urmărită pe pagina de Facebook Eurosport în fiecare zi de vineri, 28 august, începând cu ora 13:00.

Aceasta va fi găzduită de Radu Abramescu și Cristi Petre.

Comentariul ediției de anul acesta a turneului va fi asigurat de Radu Abramescu, Radu Antofi, Alexandru Gheorgiaș, Sorin Niculescu, Cristi Petre, Sorin Popescu, Valentin Protopopescu și Dragoș Suciu.

Din 27 septembre, tenisul continuă, iar fanii pasionați vor putea urmări Openul Francez de la Roland-Garros în exclusivitate pe canalele Eurosport.