Cautare




, Contributor

Transport |
|

Tunel de 15 km pe sub Alpi

Elveția a inaugurat, la începutul lunii septembrie, un nou tunel dublu de cale ferată pe sub Alpi, între localitățile Camorino și Vezia, cu o lungime impresionantă de 15,4 kilometri. Tunelul Ceneri este parte integrantă din sistemul de infrastructură New Rail Link through the Alps (NEAT), cel mai mare proiect de acest gen dezvoltat de Țara Cantoanelor, în valoare de peste 25 de miliarde de dolari.
 aboneaza-te

Tunelul a fost deschis oficial în data de 4 septembrie 2020, atunci când primul tren de marfă a plecat din cantonul Ticino. Într-o primă etapă, doar acest tip de trenuri va trece pe sub muntele Ceneri, urmând ca primele curse cu pasageri să aibă loc la începutul lunii decembrie. Începând de atunci, tunelul va oferi rute mult mai rapide de transport dintre Elveția și restul Europei. De exemplu, traseul dintre Bellinzona și Lugano se va parcurge în numai 19 minute, față de 27 înainte iar cel dintre Lugano și Locarno în doar 29 de minute, față de 50 în prezent.
Acest tunel se alătură altora două, Tunelul Lötschberg, inaugurat în 2007 și lung de 35 de kilometri și Tunelul Gotthard, care a fost deschis în 2016, ca parte a unui program european de transport pe axa sud-nord a continentului. Programul a fost votat de parlamentul elvețian în data de 16 decembrie 1992 și aprobat prin referendum în 29 noiembrie 1998.
Prezentă la inaugurarea tunelului Ceneri, Simonetta Sommaruga, președintele în exercițiu al Confederației Elvețiene, a declarat că proiectul are rolul de a transfera mare parte din traficul de pe șosele pe calea ferată, motivele fiind de natură economică și ecologică, în condițiile în care transportul feroviar este mult mai prietenos cu mediul și protejează, în mod real, zona Alpilor.
Din punct de vedere tehnic, tunelul Ceneri atinge altitudinea maximă de 329 m și are capacitatea de a permite tranzitul a 180 de trenuri de pasageri și 170 de trenuri de marfă pe zi. Modul în care a fost construit permite circulația unor trenuri foarte lungi, de până la 750 metri lungime, la viteze între 100 și 250 km/h.
Tunelul Ceneri vine să completeze un sistem de infrastructură care permite, astăzi, transportul de marfă, foarte rapid și fără întreruperi, dintre orașul italian Genova și până în portul olandez Rotterdam.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii