Cautare




, Contributor

Marketer și scriitor

Opinii |
|

Tu de ce continui să faci ce faci?

Avem un motiv sau o motivație întotdeauna: de a ne trezi de dimineață, de a porni o afacere, de a lucra într-un anumit domeniu sau pur și simplu de a continua să facem ce facem. Pentru carieră în general, bani sau, poate și mai important, pentru a schimba lumea. Motivul pentru care facem ceva poate determina cât de departe putem ajunge— cu cât e mai importantă motivația pentru noi, cu atât mai mult succes putem avea.
Laurentiu_Ion_Forbes

Să ne imaginăm că, într-un orășel de provincie, un copil pleacă spre școală. E cocoșat de ghiozdanul de două ori cât spatele lui, iar, printre pașii lui grăbiți, aproape că-i putem desluși gândurile: poate se imaginează medic, astronaut, profesor sau campion la box. Poate chiar se imaginează milionar, orice ar fi— milionar să fie. Acest copil are un vis pentru că are o motivație, un gând pe care, poate, nu-l conștientizează acum. Are o cauză.

Acum să ne imaginăm copilul care ajunge la maturitate: studentul, medicul, programatorul, publicitarul, campionul la box, olimpicul. Copilul care a ajuns orice, copilul care am fost noi. Indiferent dacă-i place ce face sau nu, are un motiv întemeiat pentru care continuă să facă ce face și pe care-l conștientizează sau nu. Și aici e provocarea celui ajuns la maturitate: să-și dea seama de ce face ce face și, mai ales, de ce continuă. Sau în unele cazuri, de ce a încetat să mai facă ce făcea.

Acest motoraș numit motivație, la baza căruia stă întotdeauna o emoție elementară, e fundamental pentru a continua să facem ce facem. Motivul este, cred, esențial și întotdeauna mai important, cel puțin în momentele dificile, decât ce facem per se.

Celor care muncesc mereu în afara programului de lucru

Avem exemplul maratonului, o probă sportivă de rezistență, numit astfel după legenda lui Phidippides, soldatul grec care a alergat până în Atena să anunțe victoria bătăliei de la Maraton. Apoi, avem exemplul lui J.K. Rowling, care — înainte să vândă milioane de cărți în întreaga lume, era asistată social, tocmai divorțase și nicio editură nu voia să-i publice manuscrisul. Nu și-a permis să facă mai multe copii ale aceluiași manuscris pentru a le trimite la edituri, dar a fost atât de determinată încât a tehnoredactat, la mașina de scris, fiecare copie pe care a trimis-o editorilor de carte. Imaginați-vă o mamă divorțată care nu-și permitea să-și hrănească bebelușul și determinarea cu care a mișcat totul în jurul ei.

Dar, poate și mai important, trebuie să ne construim propriul exemplu. Când ne pierdem jobul, ceea ce contează cu adevărat, de fapt, e să nu ne pierdem motivația de a continua. Dacă dăm greș, la fel. Copilul care a trecut prin cel puțin 12 ani de școală nu vrea să renunțăm, ci vrea să continuăm, așa cum copilul care, înainte să devină campion mondial la box, a încasat mai multe KO-uri decât și-a putut imagina vreodată. Și a continuat de fiecare dată, a rezistat până în punctul în care a devenit Muhammad Ali. Pentru că a avut o motivație de un milion de ori mai puternică decât forța și viteza pumnilor săi.

În portofelul fiecărui părinte, pe birou sau pe perete, stă o poză cu copilul său. Poate că nu e acolo întâmplător, ci pentru a-și aminti de ce continuă să facă ce face și ce-l urnește din loc în fiecare dimineață. Apoi, e același copil care a vrut să-și facă părinții mândri, copilul care a vrut să schimbe partea lui de lume, cel pasionat de matematică sau de calculatoare. Este copilul căruia i s-a spus că nu e bun la desen, a fost refuzat sau umilit cândva. Elevul care a avut un vis și caută să și-l împlinească odată ajuns la maturitate. Suntem laolaltă și acel părinte, dar și copilul.

ACCIDENTUL

Să ne oprim puțin din nebunia pe care o trăim zilnic și să ne uităm la adevăratul motiv pentru care continuăm să facem ce facem. Cu cât motivația este mai importantă pentru noi, din orice punct de vedere, cu atât mai departe putem ajunge în călătoria pe care ne-am propus-o. Pentru că, iată, se întâmplă să cădem la pământ învinși, dar dacă ne ridicăm— ne ridicăm învingători. Motivația noastră, dincolo de ce facem zilnic, este cea învingătoare.

Opiniile exprimate în cadrul acestui articol îi aparțin autorului, și nu angajatorului său ori oricărui alt brand sau companie cu care autorul se asociază indirect.

Laurențiu Ion lucrează în Digital Marketing de la vârsta de 19 ani. A fost inclus în Forbes 30 Sub 30 în anul 2017 și, printre altele, a publicat două cărți, iar în 2014, a fondat revista de literatură și fotografie SUBCAPITOL. Timp de doi ani și jumătate, a predat Digital la Universitatea Alternativă. Crede că Digital Marketingul e ca sushi: toată lumea spune că-i place, dar mai nimeni nu știe din ce e făcut. În prezent, lucrează ca Digital Marketing Team Leader pentru IBM. Îl puteți contacta pe LinkedIn.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii