Artefactul de aproape trei metri înălțime a fost vândut pentru 274.475 euro. Acesta a făcut parte din scara originală din 1889 care lega etajele al doilea și al treilea ale monumentului timp de aproape un secol înainte de instalarea unui lift în 1983, relatează France24.
Scara a fost coborâtă și tăiată în 24 de bucăți. Douăzeci de piese au fost vândute unor colecții private, trei au fost date muzeelor franceze, iar ultima a fost expusă la primul etaj al punctului de reper din Paris, supranumit Doamna de fier.
Astăzi, părți ale scării pot fi găsite lângă Statuia Libertății din New York și la Fundația Yoshii din Japonia.
Piesa vândută marți de un colecționar de artă canadian era de așteptat să aibă un preț între 30.000 și 40.000 de euro, dar s-a plătit de 10 ori mai mult.
Însă acesta nu a fost un record pentru o bucată din scară. O altă piesă a fost vândută de Artcurial în 2016 cu 523.800 de euro.
Turnul Eiffel are o înălțime de 324 de metri și a fost construit de inginerul Gustave Eiffel pentru Târgul Mondial din Paris din 1889.
Puțin îndrăgit de parizieni la acea vreme, monumentul a devenit o emblemă a capitalei franceze.