FacebookTwitterLinkedIn

În ultimii ani, rețele infracționale bine organizate, cu operare pe scară largă, au făcut ca amenințările cibernetice să devină mai sofisticate și mult mai rapide, ajungând la țintă în nu mai puțin de câteva minute, transmite compania.

Din cauza creșterii complexității acestui mediu infracțional, investigațiile cibernetice sunt și ele mult mai complexe, solicitând un nivel de expertiză tehnică foarte ridicată și acțiuni de cercetare ce presupun conexiune între multiple juridicții.

Este esențial ca instituțiile responsabile cu aplicarea legilor să își prioritizeze resursele, să construiască relații de colaborare între diverse jurisdicții și sectoare de activitate pentru a dezvolta competențele tehnice, instrumentele și infrastructura de care au nevoie pentru a combate eficient amenințările informatice și a pentru a îmbunătăți securitatea digitală în general.

Astfel, INTERPOL anuntă lansarea INTERPOL Global Complex for Innovation (IGCI) ce va fi creat în Singapore în 2014 și va funcționa ca un centru de excelență pentru cooperare intenațională împotriva criminalității informatice organizate.

Centrul va urmări să construiască o alianță cu multiple organisme specializate în securitate IT, dar și specialiști în Internet Security din mediul privat pentru a folosi expertiza lor în beneficiul tuturor instituțiilor ce luptă împotriva criminalității cibernetice.

Trend Micro va oferi programe de training atât angajaților INTERPOL, cât și organizațiilor guvernamentale sau serviciilor de poliție din țările participante la acest centru, cât și marilor companii care gestionează infrastructuri de bază, a mai anunțat producatorul de software.

Programele de training vor include module de eLearning pentru studiu online, sesiuni cu prezență fizică în sălile de curs, workshop-uri și sesiuni de certificări profesionale, bazate pe anumite obiective de studiu.

Colaborarea cu INTERPOL va permite Trend Micro să facă încă un pas către a-și îndeplini viziunea de a contribui la o lume mai sigură pentru schimburile de date.

“România este printre țările member INTERPOL încă din 1923 și face parte, de asemenea, din ENISA (Agenția Europeană pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor în UE). Astfel, o colaborare cu INTERPOL în cadrul acestui centru ar fi foarte probabilă având în vedere eficiența implicării autorităților române în acțiunile de combatere a infracționalității cibernetice din ultimii ani”, explică Alexandru Molodoi, CTO Gecad Net, unicul distribuitor în România al soluțiilor de securitate Trend Micro.