Cautare




, Staff

Editor-in-Chief Forbes România

Comentarii/Editoriale |
|

Trei cu și despre România

Ionut Bonoiu
Care e legătura dintre salarii, taxe și impozite, Tarom, startupuri în domeniul tehnologiei și performanță?

Știrea nr. 1. După săptămâni de întâlniri și negocieri cu FMI, Guvernul anunță creșterea salariului minim, majorarea pensiilor și a unora dintre salariile de la stat. „O performanță guvernamentală”, decretează, senin, Crin Antonescu, la finalul negocierilor. Oare la ce se referea? Cu siguranță că nu la apariția noii accize de șapte cenți la litrul de carburant sau la apariția „impozitului pe stâlp”. Sau poate că tocmai la asta se referea, la faptul că Guvernul reușește să reziste în ciuda măsurilor tot mai herupiste și mai haotice. Nu trebuie să fii doctor în economie sau să apari în emisiuni de televiziune pe teme economice ca să îți dai seama că un salariu minim mai mare înseamnă că, în context regional, de exemplu, avantajul competitiv al României (care până acum a fost aproape în exclusivitate reprezentat de costurile mici) se mai duce încă un pic la vale. Iar cum etapa următoare în transformarea și maturizarea economiei, adică industriile cu valoare adăugată, reprezintă doar o aspirație îndepărtată, atunci nu avem decât să privim cu tristețe cum soluțiile populiste se vor întoarce, inevitabil, împotriva tuturor. Nu trebuie să fii laureat al premiului Nobel pentru economie ca să realizezi că dacă stresezi găina cu noi și noi taxe, în loc să fii mai atent la cine ridică ouăle din cuib, ca să nu i se scurgă printre degete câte un ou, atunci nu este decât o chestiune de timp până când vei omorî găina cu totul.

Știrea nr. 2. Ministerul Transporturilor a revocat întreg Consiliul de Administraţie al Tarom, aflat de mai multe luni într-un conflict cu CEO-ul străin al companiei. Dacă vrei cu adevărat să înțelegi cum funcționează lucrurile în privința firmelor de stat din România, nu există un exemplu mai bun decât Tarom. Am urmărit cu atenție compania Tarom de-a lungul celor 13 ani de când sunt în presa economică, unul dintre motive fiind acela că am acoperit multă vreme domeniul transporturilor aeriene. Ca ziarist, cu Tarom, nu te plictiseai niciodată. Includerea sa pe lista companiilor care ar fi trebuit privatizate conform programelor PSAL convenite cu Banca Mondială a făcut ca directorii generali să se schimbe pe bandă rulantă (zece în mai puțin de zece ani, între 1995 și 2005, de exemplu). În plus, fiecare nou ministru al Transporturilor îl demitea pe directorul Tarom existent, numit de ministrul dinaintea sa, și își punea un nou director general, care era imediat destituit de următorul ministru. Mai miră pe cineva că în acest răstimp compania marca la fiecare final de an pierderi de zeci de milioane de euro? Cireașa de pe tort este bălăcăreala publică din ultimul an dintre Consiliul de Administrație, în frunte cu fostul bancher Dan Pascariu și CEO-ul companiei, Christian Edouard Heinzmann. Este, dacă mai era nevoie, încă o dovadă că managementul privat la firmele de stat de la noi e o soluție la fel de bună ca majorarea taxelor fără creșterea gradului lor de colectare.

Știrea nr. 3. O firmă cu sediul în San Francisco a obținut o finanțare de un milion și jumătate de dolari din partea mai multor investitori de top din Sillicon Valley. Firma fusese înființată de două fete, absolvente de Stanford, printre care se afla și o româncă. Serviciul pe care îl oferea se numea Knotch și era, potrivit româncei, un „termometru al sentimentelor”, o rețea socială care le permitea utilizatorilor să își exprime acordul sau dezacordul pe diverse teme prin apăsarea unor pictograme a căror culoare varia de la roșu aprins la albastru închis. Dincolo de ideea afacerii, m-a surprins să văd comentariile de tipul „strugurilor acri”, apărute în urma articolului publicat pe site-ul New York Times. Este, din păcate, o temă recurentă, atât pe site-urile românești, cât și printre grupurile de Facebook pe care le urmăresc și care strâng laolaltă oameni (aparent) interesați de startupuri românești sau fondate, în general, de români. Anda Gânscă, românca plecată să studieze în America imediat după terminarea liceului, era fiica clujeanului Gicu Gânscă, unul dintre românii aflați în Forbes 500 Miliardari (aflați mai multe despre acesta în cea mai recentă ediție a topului, lansată luna trecută). Tânăra nu este nici pe departe un caz singular, în condițiile în care mai mult de două treimi dintre antreprenorii cu care am discutat pentru realizarea Forbes 500 Miliardari și-au trimis deja sau au de gând să își trimită copiii pentru studii în străinătate. Performanțele Andei Gânscă și ale tinerilor (cu părinți mai mult sau mai puțin bogați, nu contează) care excelează în străinătate nu sunt cu nimic mai prejos decât ale Simonei Halep, de exemplu, probabil cea mai bună sportivă din România în prezent.

Întrebarea de o sută de puncte, care reprezintă și un corolar al celor trei știri de mai sus, este dacă vreunul dintre capii cetății va reuși să înțeleagă ce „performanță guvernamentală” ar realiza dacă ar găsi o modalitate prin care să îi reconecteze pe toți acești tineri performanți cu mediul (de afaceri și social) românesc. Să îi stimuleze să performeze și să câștige cât mai  mult. Iar asta să antreneze o reacție în lanț și un cerc virtuos, nu vicios, ca în prezent. Iar apoi, capii cetății nu au decât să îi impoziteze pe tot mai bogații ei cetățeni.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii