FacebookTwitterLinkedIn

De asemenea, BVB a înregistrat în 2020 record și în privința lichidității medii zilnice cu toate tipurile de instrumente financiare: peste 73 milioane lei, echivalentul a 15 milioane euro.

Piața de capital din România a încheiat anul 2020 cu o creștere de 3,4% prin prisma indicelui BET-TR, care include și dividendele, ceea ce reprezintă o performanță într-un context dominat de incertitudinile generate de pandemia de coronavirus.

„Piața de capital a demonstrat, în poate cel mai complicat an din istoria recentă, de ce este o sursă de oportunități atât pentru companii, cat și pentru investitorii interesați să-și sporească bunăstarea. În 2020, la BVB au avut loc 3 listări de pachete de acțiuni, 6 emisiuni de titluri de stat și 11 emisiuni de obligațiuni, ceea ce a dus totalul finanțărilor realizate prin intermediul pieței de capital la 5,4 miliarde lei sau peste 1,1 miliarde euro.

Obiectivul nostru este să creștem lichiditatea și acest lucru ne-a reușit pentru ca anul trecut am avut parte de cel mai bun an de tranzacționare din istoria BVB. Prin urmare, nu mai este cazul să ne uităm la 2007 ca la un reper pentru că deja am depășit acel nivel. Nu putem conduce bursa dacă ne uităm tot timpul in oglinda retrovizoare. Ne concentram pe ceea ce avem de facut pentru dezvoltarea bursei noastre“, a declarat Radu Hanga, președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București.