Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

Tranzacție între giganții de cablu din SUA: Charter preia Time Warner Cable

Charter Communications a convenit preluarea Time Warner Cable pentru aproximativ 55 de miliarde de dolari, în numerar şi acţiuni, reuşind tranzacţia în pofida concurenţei de ultim moment venită din partea miliardarului francez Patrick Drahi, relatează Bloomberg, preluat de MEDIAFAX.
John Malone

Charter este al patrulea mare furnizor de servicii prin cablu din Statele Unite, în timp ce Time Warner Cable ocupă al doilea loc pe piaţa americană.

Preluarea Time Warner Cable permite Charter, la care cel mai mare acţionar este miliardarul John Malone (foto), să îşi crească de patru ori numărul de abonaţi la servicii prin cablu, câştigând 12 milioane de clienţi în oraşe precum New York, Los Angeles şi Dallas. John Malone are o avere estimată la 8,5 miliarde de dolari, conform „Forbes USA”.

Preţul convenit este de 195,71 dolari pe acţiune, este cu 14% mai mare faţă de cotaţia înregistrată de titlurile Time Warner Cable la închiderea tranzacţiilor din 22 mai, şi este format din 100 de dolari în numerar iar restul sub formă de acţiuni Charter Communications. Bright House Networks, un operator mai mic de servicii prin cablu, pe care Charter convenise deja să îl cumpere, va fi inclus în compania rezultată în urma preluării Time Warner Cable.

Această tranzacție are loc după ce Time Warner Cable primise în 2014 o ofertă de preluare din partea aceluiași operator Charter, dar care fusese respinsă, fiind preferată o ofertă de la Comcast, care s-a dovedit până la urmă neviabilă.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii