Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Transmisiile TV prin sateliții SES ajung în 312 milioane de locuinţe la 1,1 miliarde de persoane

Compania de sateliți SES a anunţat extinderea acoperirii sale în 2014 la 312 milioane de gospodării în întreaga lume, deservind astfel 1,1 miliarde persoane, ceea ce reprezintă o creştere cu 7 procente faţă de anul anterior, informează Media Expres.
Ferdinand Kayser SES

Studiul anual de piaţă „SES Satellite Monitor” arată că această creştere anuală este generată de pieţele emergente din Africa, Asia Pacific şi America de Sud. Pe aceste piețe SES este recepţionat în 7 milioane, 44 milioane şi, respectiv, 24 de milioane de locuinţe.

În Europa, numărul locuinţelor acoperite de SES a crescut la 154 milioane, iar în America de Nord la 84 de milioane.

La nivel mondial, numărul locuinţelor care recepţionează programe TV transmise cu ajutorul flotei SES a crescut de la 106 milioane în 2013 la 125 milioane în 2014. În timp ce, în cazul transmisiilor prin cablu, numărul a înregistrat o uşoară scădere (-3%), numărul locuinţelor IPTV care primesc semnal de la sateliţii SES a crescut cu 21 de procente, ajungând la 38 de milioane. Aceste cifre confirmă acoperirea tot mai extinsă sateliţilor şi rolul cheie al acestora în infrastructura transmisiilor TV.

Rezultatele publicate de SES Satellite Monitor ilustrează atât rolul esenţial jucat de sateliţi în infrastructură, cât şi importanţa SES în Europa. Transmisiile prin satelit rămân principalul mod de recepţionare a programelor TV în această regiune, acum ajungând direct în peste 90 de milioane de locuinţe. Cum peste 64 de milioane de locuinţe sunt deservite de sateliţii SES, aceştia acoperă marea majoritate a locuinţelor din regiune.

Prin urmare, Europa rămâne cea mai puternică piaţă SES din punct de vedere al accesului direct. Germania este cea mai mare piaţă pentru SES, cu 18 milioane de locuinţe unde ajunge ASTRA, în timp ce Franţa este, de departe, cea mai mare piaţă IPTV – cu aproape 11 milioane locuinţe, dintre care 9 milioane sunt deservite indirect de ASTRA.

Cifrele confirmă şi extinderea HD în Europa, cu 47 milioane locuinţe care au recepţionat programe HD prin satelit în 2014, faţă de 38 de milioane în anul anterior.

În Europa, 77 % dintre locuinţele care recepţionează programe prin satelit urmăresc programele HD transmise prin sateliţii SES. Până la finele anului 2014, SES a transmis la nivel global peste 6.500 de canale TV, dintre care peste 1.800 au fost transmisii HD.

„Rezultatele studiului anual de piaţă SES şi ale studiului Satellite Monitor confirmă rolul de lider al SES în infrastructura transmisiilor TV” a declarat Ferdinand Kayser (foto), director comercial (CCO) SES. „Investim în mod constant pentru a deservi cât mai bine industria transmisiilor TV, în special pe pieţele emergente. De exemplu, SES-9, a cărui lansare a fost programată pentru anul acesta, va extinde capacităţile SES pentru transmisii DTH în Asia de Nord-Est, Asia de Sud şi Indonezia. Pe de altă parte, rezultatele ne arată că pe piaţa din Africa există nenumărate oportunităţi, prin urmare vom continua să ne dezvoltăm serviciile destinate operatorilor TV pentru a-i ajuta să crească şi să îşi extindă audienţa. Desigur, atenţia noastră se îndreaptă şi înspre pieţele mature, cum ar fi America de Nord şi Europa, unde SES va juca un rol cheie în Next Generation Video.”

SES deține o flotă de peste 50 de sateliţi geostaţionari prin care oferă servicii de comunicaţii prin satelit radiodifuzorilor, furnizorilor de conţinut şi servicii de internet, operatorilor de reţele mobile şi fixe, precum şi organizaţiilor comerciale şi guvernamentale din întreaga lume.

SES (NYSE Euronext Paris şi Bursa de Valori din Luxemburg: SESG) deţine participaţii în Ciel din Canada şi QuetzSat din Mexic, precum şi o participaţie strategică în compania de infrastructură pentru sateliţi O3b Networks, recent înfiinţată.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii