Cautare




, Contributor

Travel |
|

Transatlanticele sau când traversarea Atlanticului era interesantă

De anul trecut, când am văzut anunțul pe site-ul Muzeului Victoria & Albert, mi-am propus să ajung neapărat la Londra, ca să văd expoziția Ocean Liners: Speed and Style.  
Normandie_in_New_York_1935-39__Collection_French_Lines

O expoziție realizată așa cum doar V&A știe și poate, despre epoca de aur a transatlanticelor, cele care au transformat traversarea Atlanticului dintr-o corvoadă într-un voiaj elegant, pasionant și strălucitor.

Expoziția de la Victoria & Albert, care se încheie luna aceasta, este realizată astfel încât să ofere o imagine cât mai clară și mai apropiată de acele vremuri, când eleganța și frumusețea erau încă mai presusa de orice. Lusitania, Normandie, Queen Mary, Canberra și, da, Titanic erau toate adevărate palate plutitoare, unde pasagerii de la clasa întâi se bucurau de un lux orbitor și de toate condițiile pentru ca cele câteva zile de călătorie pe apele Atlanticului să fie cât mai agreabile.

Am aflat că totul a început cu transportul de corespondență și de colete între Europa și America, după care vasele erau încărcate cu imigranți, disperați să ajungă pe Ellis Island. La un moment dat însă, companiile navale și-au dat seama că era mult mai profitabil să transporte o anumită categorie de pasageri – și anume elitele. Și așa a început cursa europeană pentru cele mai mari și mai opulente vase transatlantice.

Fenomen care a devenit destul de repede o chestiune de orgoliu național, astfel că majoritatea acestor vapoare imense erau realizate cu susținerea financiară a guvernelor, care își doreau să se poată lăuda cu dominația comercială de necontestat a Atlanticului.

Averi au fost cheltuite nu doar pe realizarea transatlanticelor, ci, mai ales, pe decorarea lor. Niciun efort nu a fost precupețit, nicio cheltuială nu era considerată ca fiind exagerată.

Marmură, cristal, aur, covoare orientale, lifturi imense, scări spectaculoase, cabine luxoase, picturi realizate de artiști celebri, porțelanul cel mai fin – totul era gândit astfel încât să le ofere clienților bogați experiențe care să îi convingă să aleagă aceeași companie pentru toate călătoriile lor.

Citeam unul dintre meniuri și mă gândeam că hrana era, probabil, extrem de gustoasă și naturală, dar apoi mi-am dat seama că era doar oferta pentru clasa a treia. Pentru pasagerii first class, imaginația marilor chefi bucătari sfida orice limite, iar până și patrupezii acestora se puteau bucura de un meniu gourmet.

Epoca de aur a transatlanticelor, cu lux, mâncare fină, distracție variată (de la serate elegante până la înot în piscină, sală de fitness sau ore de tir) – cu alte cuvinte, răsfăț maxim pentru pasagerii de top, a fost stopată pe perioada Primului Război Mondial, când majoritatea vaselor au fost vopsite în culori de camuflaj și folosite pentru a ajuta la operațiunile armate.

În 1915, britanica Lusitania (o vreme cel mai mare transatlantic din lume) a fost lovită de un submarin german și s-a scufundat, împreună cu 1.198 de pasageri, dintre care peste 100 de copii. Opinia publică a fost indignată, iar americanii au început să slăbească în determinarea lor de a nu se amesteca în conflict, în condițiile în care 128 de cetățeni americani și-au pierdut viața în acest dezastru.

Lusitania a fost unul dintre argumentele pentru care, un an mai târziu, Statele Unite au intrat în război. De altfel, unul dintre cele mai eficiente instrumente de a spori numărul înrolărilor a fost un afiș care înfățișa o tânără mamă înecându-se împreună cu bebelușul său. Pe atunci, lumea încă reacționa la mesajele emoționale…

După război, transatlanticele și-au reluat cursele, decorațiunile s-au schimbat pentru a reflecta gusturile noi, Art Deco, dar bucuria și luxul au rămas aceleași.

Printre obiectele cele mai interesante din expoziție se află reproducerea superbă a unui motor de transatlantic, o fotografie din 1911 care înfățișează nava Olympic înainte de a fi lansată la apă, toate posterele publicitare ale companiilor de transport naval din acea perioadă (superbe, după părerea mea), o diademă Cartier din diamante și perle deținută de Lady Marguerite Allan și salvată de pe Lusitania de camerista acesteia, setul de cufere de călătorie Goyard care a aparținut Ducelui de Windsor sau costumul Dior purtat de Marlene Dietrich într-una dintre călătoriile ei.

CITEȘTE ȘI Arta călătoriei

Nu știu de ce, dar Titanic nu este aproape deloc menționat în această expoziție. Poate pentru că nu e un exemplu de succes al transatlanticelor. Sau poate pentru că s-a spus și scris deja enorm despre el. Sau poate că, pentru a fi abordat cum se cuvine, subiectul ar fi ocupat trei muzee de talia Victoria & Albert. Am văzut însă, și m-am înfiorat (ca și la afișul de înrolare), cel mai mare fragment de pe Titanic – o bucată dintr-o ușă a salonului de la clasa întâi.

După care m-am îmbarcat în avionul înghesuit și m-am gândit cu jind la acele vremuri. Când călătoriile aveau stil. Și șarm.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii