Această nouă tehnologie ar urma să permită persoanelor paraplegice să controleze un computer cu ajutorul unor cipuri implantate în creier.Bineînțeles, acest sistem ar putea avea și o altă utilitate, pentru că va schimba modul în care oamenii gândesc și comunică, scrie The Independent.

Totul despre Neuralink, proiectul lui Elon Musk prin care vrea să conecteze creierul uman la un computer

În cadrul unui eveniment organizat la San Francisco, Elon Musk a precizat că prin această metodă capacitatea unui creier uman va putea fi mărită, iar apoi se va obține o simbioză cu inteligența artificială. Tehnologia este deja testată pe o maimuță, care ar fi reușit să controleze un computer prin comenzi mentale.

Neuralink vrea să înceapă primele teste pe oameni anul viitor. Prin urmare, nu mai este vorba de un proiect SF, ci de unul cât se poate de real.

Acest ultim proiect lui Elon Musk este cel mai puțin cunoscut și totodată cel mai ambițios. Compania a fost fondată în 2016, dar puține informații apar în presă despre acest proiect.