Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

Topul televiziunilor cu cele mai mari audiențe la nivel NAȚIONAL – FEBRUARIE 2021

În ultima lună a iernii, Kanal D s-a apropiat de audiența Antenei 1, la nivel național. Pro TV și Kanal D au înregistrat cele mai mari creșteri de audiență față de luna precedentă. În februarie, multe televiziuni au suferit pierderi de audiență, mai cu seamă posturile de știri. S-au plictisit românii de știri despre pandemie?
??????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

În februarie, audiența generală a Pro TV, liderul pieței TV din România, a câștigat 50.000 de telespectatori la nivel național față de luna precedentă, o dovadă că noua grilă a fost construită eficient și a funcționat. „Vârful de lance” al programelor Pro TV a fost „Românii au talent”. Pro TV a avut în plus față de Antena 1 circa 200.000 de telespectatori, un ecart foarte mare, ajungând la un rating mediu de 795.000 de telespectatori pe minut (toată ziua), conform măsurătorilor Kantar Media.

Lupta pentru locul al doilea în topul audienței generale s-a întețit în februarie, Antena 1 fiind aproape egalată de Kanal D. Antena 1 a avut o medie de 606.000 de persoane pe minut, cu o creștere de doar 3.000 de persoane față de ianuarie, în timp ce Kanal D a înregistrat 600.000 de telespectatori, majorându-și ratingul cu 34.000 față ianuarie. Este cea de-a doua creștere de audiență de pe piața TV, după Pro TV. În cazul Kanal D, „vârful de lance”  fost programul „Survivor România”.

Cele trei mari televiziuni comerciale – Pro TV, Antena 1 și Kanal D – au avut în total o cotă de piață (de vizionare) de 45,76%, în creștere 3 puncte procentuale față de luna precedentă. Se poate spune că atenția a jumătate dintre români (45,76%) a fost captată de cele trei televiziuni dintr-un număr total de 71 de stații măsurate de Kantar Media.

Cea mai drastică scădere de audiență generală a înregistrat-o România TV, care a pierdut 45.000 de telespectatori, dar ratingul său general nu este amenințat de concurență, televiziunea păstrându-și a patra poziție la nivel național.

De altfel, televiziunile de știri au pierdut audiență în februarie: România TV (-45.000 de persoane), Antena 3 (-10.000), Digi24 (-14.000), Realitatea Plus (-8.000) și B1 TV (-9.000). Sunt scăderi importante, explicate prin absența unor evenimente majore și prin plictiseala românilor la pandemia COVID-19.

Alte televiziuni care au suferit pierderi de audiență față de ianuarie: TVR 1 (-21.000), Prima TV (-10.000), Național TV (-17.000), Pro Cinema (-5.000), Antena Stars (-17.000) și TVR 2 (-17.000).

Televiziuni care au avut creșteri de audiență: DigiSport 1 (19.000) și Happy Channel (2.000).

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii