Apartamentele din marile orașe sunt, de cele mai multe ori, ușor de cumpărat cu ajutorul unui credit ipotecar, în ciuda prețurilor tot mai piperate solicitate de proprietari și dezvoltatori, arată cel mai recent raport al Imobiliare.ro Finance – brokerul de credite din cadrul grupului Imobiliare.ro.
Veniturile minime necesare pentru accesarea finanțării în cazul locuințelor cu 2 camere, cele mai căutate în rândul cumpărătorilor, se mențin sub valoarea câștigurilor medii nete obținute de angajații din cele mai puternice piețe rezidențiale din țară (București, Timișoara, Iași, Constanța, Cluj, Brașov).
Scumpirile din ultimul an îi pot pune, însă, în dificultate pe unii dintre brașoveni, în timp ce în cazul orașului Cluj-Napoca varianta unei achiziții este mai degrabă viabilă prin cash sau dacă ai deja economii consistente care permit achitarea unui avans de cel puțin 33% pentru creditul ipotecar dorit, arată analiza realizată de Imobiliare.ro Finance.
Atât veniturile necesare obținerii unui credit ipotecar pentru un apartament cu 2 camere, cât și ratele lunare pe care cumpărătorii le achită sunt mai mari decât cele de la începutul verii trecute. Cele mai mari rate sunt achitate de clujeni și de brașoveni.
Apartamentele s-au scumpit cel mai mult față de începutul verii trecute în Brașov și Iași, cu 19,4%, respectiv cu 14,5%, potrivit Indicelui Imobiliare.ro. Un cumpărător plătește cu 15.550 de euro în plus acum pentru o proprietate cu 2 camere din Cluj-Napoca și din Brașov față de prețul pe care l-ar fi achitat dacă ar fi luat decizia de achiziție în luna iunie a anului trecut. La Iași diferența depășește 10.000 euro.
Orașele unde este cel mai ușor să iei un împrumut pentru achiziția unui apartament cu două camere
București
Câștigul salarial mediu net obținut de angajații din București este cu aproape 2.300 de lei mai mare decât venitul minim necesar obținerii unui împrumut, cu avans 20%, pentru achiziția unui apartament cu 2 camere, conform calculelor Imobiliare.ro Finance care au luat ca referință date publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Prețul mediu solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare în Capitală s-a majorat cu 13% față de începutul verii trecute, ceea ce se traduce în costuri cu 10.200 de euro mai mari la cumpărarea unei locuințe cu 2 camere, motiv pentru care veniturile necesare accesării unui credit ipotecar pentru o astfel de proprietate au crescut și ele cu aproape 400 de lei.
Plătești în momentul de față o rată mai mare cu circa 170 de lei față de o persoană care a cumpărat un apartament cu 2 camere prin credit la începutul verii trecute. Achiți lunar mai mult doar în Cluj-Napoca și în Brașov.
Timișoara
După un avans cu aproape 10% înregistrat la nivelul prețului mediu solicitat luna trecută raportat la perioada similară din 2023, apartamentele din Timișoara au ajuns să fie scoase la vânzare cu 1.616 euro/mp util, arată Indicele Imobiliare.ro. Un cumpărător trebuie să achite, astfel, 80.800 de euro pentru un apartament cu 2 camere. Anul trecut o proprietate similară ar fi costat 73.750 de euro.
Venitul minim necesar pentru a face o astfel de achiziție, luând în considerare un împrumut pe 30 de ani cu avans 20%, a crescut cu circa 230 de lei în același interval de timp, potrivit estimărilor realizate de Imobiliare.ro Finance. Rata lunară s-a majorat, totodată, cu 103 lei, acesta fiind cel mai mic avans apărut în rândul celor șase mari orașe analizate.
Iași
Prețul mediu solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare în Iași a ajuns luna trecută să fie cu aproape 15% mai ridicat față de cel care era practicat la nivelul pieței locale la începutul verii trecute. Astfel, un apartament cu 2 camere costă cu 10.150 de euro mai mult.
Venitul lunar necesar unui cumpărător care își dorește să obțină un credit ipotecar pentru a deveni proprietarul unei locuințe care se vinde cu 80.150 de euro este, potrivit estimărilor realizate de brokerii Imobiliare.ro Finance, de cel puțin 4.061 de lei.
Câștigul salarial mediu net al angajaților din Iași este, conform datelor publicate de INS, cu circa 800 de lei mai mare decât cel necesar obținerii împrumutului, chiar și în condițiile în care scumpirile de pe piața rezidențială s-au tradus în creșteri cu aproape 400 de lei în privința veniturilor minime cerute de bănci pentru finanțare și într-o majorare cu aproximativ 170 de lei a ratei lunare de achitat.
Constanța
Pentru a cumpăra un apartament cu 2 camere în Constanța, cu o suprafață utilă de 50 de mp, ai nevoie în momentul de față de o sumă medie de 83.300 de euro, cu 7.500 de euro mai mare decât în iunie 2023. La nivelul pieței locale prețul mediu solicitat de proprietari și dezvoltatori s-a majorat cu aproape 10%, conform Indicelui Imobiliare.ro.
Chiar și în aceste condiții, veniturile obținute de angajații din județul Constanța sunt mai mult decât suficiente pentru a face o achiziție. Câștigul salarial mediu net a ajuns, conform datelor publicate de INS la 4.674 de lei, fiind cu circa 450 de lei mai mare decât venitul minim necesar obținerii unui împrumut pentru cumpărarea unui apartament cu 2 camere.
Câștigurile brașovenilor abia țin pasul cu scumpirile de pe piața rezidențială
Proprietarii și dezvoltatorii din Brașov au majorat considerabil prețurile apartamentelor față de începutul verii trecute. Este vorba despre un avans cu circa 19% până la valoarea medie de 1.911 euro/mp util. Practic, un apartament cu 2 camere se vinde acum cu 15.550 de euro mai scump decât în iunie 2023, deci cu 95.550 de euro.
Pentru a cumpăra o proprietate de acest tip, venitul minim necesar solicitat de bănci este, dacă luăm în considerare un împrumut pe 30 de ani cu avans 20% și dobândă 5,59%, de 4.841 de lei, arată estimările Imobiliare.ro Finance. Un cumpărător are, astfel, nevoie de câștiguri cu circa 650 de lei mai mari decât anul trecut pentru a obține creditul. Rata pe care urmează să o achite este, totodată, cu 290 de lei mai mare decât cea pe care ar fi plătit-o dacă lua creditul ipotecar vara trecută.
De menționat este și faptul că, potrivit datelor INS, câștigul salarial mediu net obținut de angajații din județul Brașov este de 4.832 lei. Suma este foarte apropiată de cea minimă necesară accesării împrumutului, dar nu o acoperă în totalitate.
În Cluj-Napoca, rata depășește chiria cu peste 460 de lei
Prețul solicitat pentru locuințele din Cluj-Napoca depășește cu mult media înregistrată la nivel național. Indicele Imobiliare.ro arată că apartamentele din acest oraș sunt scoase, în medie, la vânzare cu 2.777 euro/mp util. Luând ca exemplu un apartament cu 2 camere și 50 mp s-a scumpit față de începutul verii trecute cu 15.550 de euro, ajungând să coste 138.850 de euro.
Pentru a cumpăra un apartament cu 2 camere cu ajutorul unui credit ipotecar pe 30 de ani, pentru care achiți un avans de 20%, ai nevoie de venituri de cel puțin 7.000 de lei, conform estimărilor Imobiliare.ro Finance. Suma este cu aproape 1.100 de lei mai mare decât câștigul mediu salarial net obținut de angajații din Cluj și cu circa 570 de lei mai mare ca cea necesară anul trecut pentru accesarea unui împrumut în vederea cumpărării unei locuințe similare.
Rata s-a majorat și ea cu aproape 260 de lei. Plătești lunar 3.166 de lei, în condițiile în care chiria aferentă unui apartament cu 2 camere este de 550 de euro, echivalentul a circa 2.700 de lei.
Simulările realizate de brokerii Imobiliare.ro Finance pentru determinarea veniturilor minime necesare obținerii unui credit ipotecar au fost bazate pe scenariul cumpărătorului aflat la prima achiziție, pentru care gradul maxim de îndatorare permis este de 45%. Împrumutul se face pe o perioadă de 30 de ani, cu o dobândă de 5,59%. Băncile pun în momentul de față la dispoziția clienților dobânzi chiar mai scăzute, de până la 4,99%, dar acestea sunt dedicate locuințelor verzi, finalizate recent și eficiente din punct de vedere energetic care reprezintă, însă, doar o mică parte a pieței. A fost luată drept referință o dobândă de 5,90% pentru începutul verii trecute, perioadă în care au apărut unele dintre primele semnale care indicau îmbunătățirea condițiilor de pe piața de creditare.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.