Cautare




, Contributor

Leadership |
|

Topul Forbes al celor mai puternice 100 de femei din lume

De la combaterea pandemiei și până la implementarea de schimbări radicale în politică, aceste femei influente fac istorie.  
femei puternice

Femeile care fac parte din acest clasament Forbes anual  provin din 30 de țări. Printre ele se numără 10 șefi de stat și 38 CEO.

Multe dintre aceste femei influente au fost felicitate pentru modul în care au gestionat pandemia. Printre ele se află prim-ministrul din Noua Zeelandă, Jacinda Ardern (nr. 32), care a învins primul și al doilea val de virus în țara sa prin implementarea unor proceduri stricte de blocare și carantină. Iar președintele Taiwanului, Tsai Ing-wen (nr. 37), a implementat un program riguros de urmărire a contactelor în ianuarie. Ca urmare, până în prezent, insula cu o populație de 23 de milioane de persoane a înregistrat doar 7 decese asociate coronavirusului.

Acest lucru confirmă spusele premierului norvegian Erna Solberg (nr. 52), în timpul unei conferințe globale din noiembrie: „Țările emocratice în care drepturile omului sunt respectate și în care femeile sunt capabile să ajungă în poziții de top în societate sunt și țările care sunt cele mai bine echipate pentru a face față crizelor de Covid-19.”

#1 Angela Merkel

Cancelar, Germania

Merkel a devenit prima femeie cancelar a Germaniei în 2005 și este acum la al patrulea mandat. Însă a anunțat că nu va mai candida pentru încă unul, în 2021.

Merkel rămâne liderul de facto al Europei, fiind în fruntea celei mai mare economii din regiune, după ce a condus Germania prin criză financiară și a adus-o înapoi pe creștere.

Un sondaj din octombrie 2020 a constatat că 75% dintre adulții din 14 țări europene au încredere în Merkel mai mult decât în oricare alt lider din regiune.

#2 Christine Lagarde

Președinte, Banca Centrală Europeană

Lagarde a devenit prima femeie care a condus Banca Centrală Europeană, la 1 noiembrie 2019.

În calitate de șef al politicii monetare europene, Lagarde se confruntă cu un test critic: asigurarea că pandemia nu face ravagii suplimentare în zona euro.

Din 2011 până la mijlocul anului 2019, Lagarde a condus Fondul Monetar Internațional, fiind prima femeie care a deținut această funcție.

# 3 Kamala Harris

Vicepreședinte ales, Statele Unite

Democratic presidential hopeful California Senator Kamala Harris looks on during the fourth Democratic primary debate of the 2020 presidential campaign season co-hosted by The New York Times and CNN at Otterbein Univ on October 15, 2019. Democratic presidential nominee Joe Biden named Harris, a high-profile black senator from California, as his vice presidential choice on August 11, 2020, capping a months-long search for a Democratic partner to challenge President Donald Trump in November.,Image: 551692918, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no

La 7 noiembrie 2020, Harris a devenit prima femeie din istoria americană care a fost aleasă pentru a ocupa poziția de vicepreședinte.

De asemenea, în 2016 Harris a fost prima femeie indian-americană care a fost aleasă în Senatul Statelor Unite.

Iar în 2010, Harris a devenit prima femeie care a devenit procuror general al Californiei.

Harris este originară din California. S-a născut în Oakland din părinți imigranți (mama ei era din India, iar tatăl ei din Jamaica).

# 4 Ursula von der Leyen

Președinte, Comisia Europeană, UE

Ursula von der Leyen a fost numită președinte al Comisiei Europene, ramura executivă a Uniunii Europene, în iulie 2019. Ea este prima femeie care îndeplinește acest rol, fiind responsabilă de legislația care afectează peste 700 de milioane de europeni.

Din 2005 până în 2019, von der Leyen a lucrat în cabinetul Angelei Merkel, iar în ultimii șase ani a fost ministru al apărării.

# 5 Melinda Gates

Co-președinte, Fundația Bill & Melinda Gates

Melinda Gates rămâne cea mai puternică femeie din filantropie, în calitate de co-președinte al Fundației Bill și Melinda Gates.

Fondată în 2000, aceasta este cea mai mare fundație caritabilă privată din lume, cu fonduri de 40 de miliarde de dolari.

Vă invităm, în continuare, să citiți într-un amplu articol realizat de echipa Forbes care sunt celor mai puternice 100 de femei din lume. 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii