
În primul semestru al acestui an, volumul brut de publicitate online a fost de 57.157.316 euro (rate card), potrivit studiului „Monitorizarea Investițiilor în Publicitatea pentru Online” (MIPO), realizat de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT). Bugetul este mai mare cu 3,9% față de primele șase luni din 2016.
Notă: Volumul brut de publicitate s-a calculat pe baza tarifelor-listă (rate card) și include discounturile și gratuitățile.
Numărul de afișări obținute de publicitatea online în această perioadă s-a ridicat la 4,1 miliarde, în creștere cu 2,3% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Jucătorii de pe piața comunicațiilor au fost cei mai mari investitori în publicitatea online: 9,35 milioane de euro (rate card), reprezentând 638 milioane de afișări. Pe locul secund se află sectorul Divertisment & Media/Timp Liber, cu un buget de 8,69 milioane de euro (rate card), echivalentul a 690,4 milioane de afișări.
Alte domenii foarte active în publicitatea online sunt: Automobile (5,82 milioane de euro – rate card), Business, Industrie și Echipament Tehnologic (5,76 milioane de euro – rate card) și Magazinele (retail) cu un buget de 5,62 milioane de euro (rate card).
Compania de comunicații mobile Orange este cel mai mare investitor în publicitatea online cu un buget de 5,87 milioane euro (rate card), care a furnizat 412,1 milioane de efișări.
Pe locul secund se află Vodafone, cu 2,4 milioane de euro și 156,7 milioane de afișări.
Platformele digitale care au atras cele mai mari bugete de publicitate sunt adevarul.ro (3,5 milioane euro – rate card), stirileprotv.ro (2,71 milioane euro – rate card) și olx.ro (2,64 milioane de euro – rate card).
BRAT este organizația industriei de media din România care măsoară audiența presei scrise și a mediului online, auditează tirajele (presa scrisă) și monitorizează investițiile în publicitate (presa scrisă, online, radio și outdoor).