Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Topul celor mai mari investitori în publicitatea outdoor (7 luni 2015)

Volumul brut consumat de primii 50 de investitori în publicitatea exterioară (outdoor), în primele șapte luni ale acestui an, se ridică la 22.822.940 euro (rate card), arată studiul „Monitorizarea Investițiilor în Publicitatea Outdoor”, realizat de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT).
outdoor

Bugetul de 22,8 milioane de euro consumat pe outdoor de primele 50 de companii este mai mic decât cel investit pe radio (75,4 milioane de euro) și mai mic față de cel de pe online (37,08 milioane de euro). De asemenea, este mai redus decât bugetul brut alocat presei scrise (41,7 milioane de euro). Toate aceste bugete sunt calculate pe baza tarifelor-listă (rate card) și reprezintă investițiile publicitare ale primelor 50 de firme.

Telekom România a fost cel mai mare investitor în outdoor în primele șapte luni ale acestui an, cu un buget de 3.051.758 euro (rate card), conform monitorizărilor BRAT.

VEZI TOPUL CELOR MAI MARI INVESTITORI ÎN PUBLICITATEA RADIO!

Pe locul secund în top se află lanțul de magazine de bricolaj Dedeman, cu un volum de 2.569.537 euro (rate card). Pe cea de-a treia poziție se plasează operatorul telecom Vodafone, cu 2.556.986 euro (rate card).

De altfel, cei trei operatori telecom – Telekom, Vodafone și Orange – ocupă poziții fruntașe în acest top.

Panotajul este suportul de promovare preferat al rețelelor de retail, ca de altfel și radioul. Astfel, în top 20 investitori se regăsesc nume consacrate în retail: Carrefour, Hornbach, Bricostore, IKEA, Praktiker, Cora, REWE România, Selgros Cash & Carry și Media Galaxy. Dar sunt prezente și două instituții bancare: ING Group și CEC Bank.

BRAT este organizația industriei de media din România care măsoară audiența presei scrise și a mediului online, auditează tirajele (presa scrisă) și monitorizează investițiile în publicitate (presa scrisă, online, radio și outdoor).

VEZI TOPUL CELOR MAI MARI INVESTITORI ÎN PUBLICITATEA ONLINE!

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii