FacebookTwitterLinkedIn

În prima jumătate a acestui an, majoritatea marilor companii care investesc în publicitatea TV au înregistrat creșteri ale vizibilității pe televiziune față de prima parte a anului trecut. Asta înseamnă expunere mai mare pentru clienți, dar bani mai puțini pentru stațiile TV, pentru că prețurile n-au crescut pe piața TV (cu excepția Pro TV). Avantaj client publicitar!  

Campaniile de promovare pentru brandurile companiei Unilever au acumulat 49.692 puncte de audiență – all urban (Gross Rating Point – GRP’30). (Pe baza GRP’30, companiile cumpără spații de publicitate la televiziuni.) Volumul de audiență al Unilever este mai mare cu 24,8% decât cel din aceeași perioadă a anului trecut.

Pe locul secund în topul expunerii pe televiziune s-a plasat Procter & Gamble, un alt producător de bunuri de larg consum, cu un volum de 44.571 GRP’30, reprezentând o creștere de 32% față de 2012.

Produsele promovate de Studio Moderna au strâns 38.541 GRP’30, mai mult cu 18% față de volumul din 2012.

Operatorul de comunicații Orange se află pe locul patru, bugetul consumat ridicându-se la 31.715 puncte de audiență – all urban, cu o creștere de 8,7%.

Campaniile de promovare ale brandurilor aparținând companiei Reckitt Benckiser au înregistrat o audiență la nivelul anului trecut de 28.394 GRP’30 – all urban(creștere de 0,4%).

Vezi si audientele livrate de televiziuni pentru reclamele difuzate!

Kraft Foods ocupă locul 6 în topul publicității TV, dar volumul său de publicitate este mai mic cu 5,7% față de primul semestrul 2012: 23.873 GRP’30.

Romtelecom este clientul publicitar din TOP 10 cu o creștere spectaculoasă a consumului de publicitate: 95,8%. Bugetul său de audiență pe primele șase luni a fost de 23.094 GRP’30.

GlaxoSmithKline este compania din TOP 10 cu cea mai mare creștere procentuală a volumului de publicitate: 102,3%. Brandurile de medicamente de la GlaxoSmithKline au adunat 21.757 puncte de audiență – all urban.

Cosmote se plasează pe locul 9, cu 19.818 GRP’30, având o scădere de 21,7%. Topul este încheiat de Nestlé, cu 18.862 GRP’30, un volum mai mic cu 16,3% față de 2012.

Trăgând linia, șase clienți au înregistrat creșteri ale vizibilității pe TV, unul s-a aflat la același nivel și trei și-au diminuat consumul de publicitate.