Cautare




, Contributor

DWF

AdNews |
|

Top 5 produse de curățenie de calitate, la prețuri excelente

Pentru a realiza o curățenie cât mai eficientă, este important să ai la îndemână toate ustensilele necesare, dar și cele mai bune soluții pentru îndepărtarea murdăriei. Pentru că e greu de ales din multitudinea de oferte, îți venim în ajutor și îți recomandăm cinci produse de curățenie de calitate, care nu ar trebui să-ți lipsească din gospodărie.

Detergentul biodegradabil

Detergenții biodegradabili conțin ingrediente active, care nu deteriorează suprafețele și care se dizolvă ușor, fără a fi toxice pentru mediul înconjurător. Practic, biodegradabilitatea reprezintă capacitatea detergenților aflați în ape reziduale de a se descompune sub acțiunea oxigenului și a microorganismelor.  Așa că, dacă vrei să optezi pentru un detergent de calitate, îți recomandăm unul biodegradabil. Multe produse aflate pe piață conțin substanțe chimice rezistente la acțiunea factorilor biologici. Iar, în momentul în care acești detergenți intră în contact cu apa și mediul înconjurător, ei devin foarte greu de eliminat, cauzând probleme serioase mediului acvatic.

Pulverizatoare profesionale

Cu ajutorul unor pulverizatoare profesionale, poți curăța rapid orice suprafață. De exemplu, îți poți prepara o soluție specială pe bază de alcool, pe care o poți pulveriza rapid pe suprafețele din sticlă. În general, pulverizatoarele profesionale pot fi folosite atât pentru soluțiile concentrate, cât și pentru cele diluate. Pulverizatoarele de calitate sunt realizate din plastic rezistent și pompă pentru pulverizare, fiind ușor de transportat și utilizat. În plus, unele pulverizatoare profesionale sunt prevăzute cu gradații, pentru a ști, exact, ce cantitate de soluție ar trebui diluată pentru curățarea unei anumite suprafețe.

Racletă pentru șters geamuri

Pentru o curățenie eficientă, ai nevoie, neapărat, de o racletă pentru ștergerea geamurilor și a suprafețelor din sticlă. Această ustensilă reprezintă un ajutor de nădejde, atunci când trebuie să cureți anumite suprafețe netede sau ferestre. Poți opta pentru o racletă universală, care se atașează la orice tip de mâner, fix sau telescopic, pentru a o putea manevra cât mai ușor. De asemenea, ar fi indicat să optezi pentru o racletă cu lamela din cauciuc, pentru că va curăța geamurile perfect, fără să lase urme sau să zgârie suprafețele.

Mănuși de menaj

Atunci când suntem prinși cu treburile casnice, uităm cât de nocive pot fi produsele de curățenie pentru piele. Însă, protejarea mâinilor în contact cu substanțele chimice este un lucru extrem de important, de care ar trebui să ținem cont. Iar cel mai simplu și eficient mod prin care putem face acest lucru este prin folosirea mănușilor de menaj. Atunci când substanțele nocive intră în contact cu pielea, ele pot provoca efecte negative. Exfolierea excesivă, erupțiile cutanate sau diferitele alergii sunt doar câteva dintre consecințele acțiunii produselor de curățare. 

Însă, cu ajutorul unor mănuși de menaj, îți poți proteja foarte bine mâinile, în timpul curățeniei. Acestea au o rezistență crescută, fiind confecționate din cauciuc natural, ceea ce le conferă totodată și o elasticitate sporită. Disponibile în diverse forme, cu pudră antiaderentă pentru o eficacitate sporită, acestea sunt ideale în curățarea casei, a zonelor de birouri și a complexelor comerciale. 

Lavetele cu microfibră

Lavetele cu microfibră pot fi utilizate atât uscate- pentru ștergerea suprafețelor, cât și umezite, pentru curățarea petelor și a urmelor. Acestea sunt foarte rezistente și pot fi spălate și fără detergent. În plus, lavetele cu microfibră pot fi folosite pentru a curăța orice suprafață: lemn, sticlă, piele, ceramică, inox, email, etc. O astfel de lavetă este extrem de eficientă pentru că are două fețe: partea pufoasă îndepărtează praful și murdăria existente pe o anumită suprafață, iar partea fină o lustruiește.

 

Așadar, acestea sunt cele mai importante produse de curățenie care nu ar trebui să îți lipsească din gospodărie. Iar, dacă trebuie să faci curățenie în mai multe camere, îți recomandăm să folosești cărucioare de curățenie, pentru a te deplasa mai ușor cu toate ustensilele și produsele de care ai nevoie.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii