Cautare




, Contributor

Afaceri |
|

Tokinomo are un nou director de marketing. Cine este Vlad Ionescu?

Vlad Ionescu, fost Marketing VP la UiPath, se alătură echipei executive din cadrul companiei Tokinomo, platforma de publicitate robotizată destinată pieței de bunuri de larg consum, în calitate de Chief Marketing Officer.
 aboneaza-te
zUZICwmx_400x400

 

Sunt încântat să-i urez bun venit lui Vlad Ionescu în echipa Tokinomo. În prezent, Tokinomo redefinește industria de retail marketing. Este o piață uriașă și lucrăm deja cu cele mai mari branduri FMCG din peste 20 de țări. Experiența lui Vlad va fi esențială în scalarea afacerii, pe măsură ce ne extindem în întreaga lume și ne ajutăm clienții să crească vânzările la raft și să ofere cumpărătorilor o experiență de shopping memorabilă“, a declarat Ionut Vlad, CEO și co-fondator Tokinomo, într-un comunicat de presă emis joi, 1 octombrie.

Vlad Ionescu, fost VP Growth Marketing în cadrul companiei UiPath, se alătură Tokinomo pentru a conduce expansiunea globală a soluției de publicitate a companiei și pentru a încuraja atât creșterea notorietății brandului, cât și dezvoltarea strategiei de extindere globală.

Am ajuns să cunosc echipa Tokinomo mai întâi că investitor și apoi în calitate de consilier al CEO-ului. Tokinomo este un robot care animă în mod spontan produsele la raft. Soluția robotică pentru rafturile magazinelor este o invenție incredibilă, pare atât de simplă dar este o soluție de publicitate de proximitate complexă și extrem de eficientă. Timp de sute de ani, produsele au stat pe rafturile magazinelor, multe dintre ele nefiind observate de cumpărători și fără să poată să între în contact direct cu cumpărătorii”, a comentat noul director de marketing Tokinomo.

La UiPath, Vlad Ionescu a fost unul dintre primii angajați și a lucrat în diferite departamente de marketing, de la SEO și Social Media la Growth Hacking și Marketing Automation. În timpul mandatului sau de mai mult de 5 ani la UiPath, compania a crescut de la 10 la 3000 de angajați și de la o evaluare de 6.5 milioane de dolari la una de peste 10 miliarde de dolari, mai arata sursa citată.

Tokinomo dă viață produselor FMCG din magazine, le face să se miște la raft și să vorbească cu cumpărătorii. În contextul actual al epidemiei COVID19, brandurile de FMCG au o nouă modalitate de a interacționa cu consumatorii și de a le aduce zâmbetul pe buze. Tehnologia se află la intersecția dintre IoT, RetailTech și MarTech. Este o piață nouă pentru mine, dar vă fi cu siguranță o aventură foarte interesantă!” a adăugat Vlad Ionescu.

Tokinomo este o platformă de customer engagement, de creștere a vânzărilor la raft în magazine și hypermarketuri prin interacțiunea cu cumpărătorii. Tehnologia lor constă într-o serie de roboți plasați pe rafturile magazinelor și o platformă web care permite managementul acestora și generarea de rapoarte și analize în timp real.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii