FacebookTwitterLinkedIn

Legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 0584 din 21 iulie 2017.

Prin această modificare, acest tip de companii nu vor mai putea opta pentru impozitul specific. Măsura se aplică începând cu 1 august, fiind prevăzute reguli tranzitorii.

La începutul lunii iulie, fostul președinte al Fiscului, Bogdan Stan, spunea că, de la 1 februarie, odată cu creșterea plafonului pentru microîntreprinderi de la 100.000 de euro la 500.000 de euro, 7.500 de firme au trecut de la impozitul pe profit la impozitul specific, acest lucru creând un deficit de 1,1 miliarde de lei la impozitul pe profit.

Legea nr.177/2017 mai introduce alte trei prevederi importante. Una dintre ele este aceea că la înregistrarea în scopuri de TVA a unei persoane impozabile se va avea în vedere o analiză a riscului fiscal pe care aceasta îl prezintă și nu a intenției și capacității persoanei impozabile de a desfășura activitate economică. Aceleași principii vor fi avute în vedere și în cazul anulării/înregistrării în scopuri de TVA.

În plus, abonamentele de sănătate suportate de angajator nu vor mai fi supuse impozitării pe venitul din salarii dacă au o valoare maximă de 400 de euro anual.

De asemenea, din sfera contribuabililor plătitori de impozit pe profit sunt eliminate asociațiile de proprietari care efectuează doar încasarea cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari.

Majorarea plafonului pentru microîntreprinderi a redus cu 1,3 miliarde de lei încasările din impozitul pe profit