FacebookTwitterLinkedIn

Ca urmare a integrării benzinăriilor achiziționate, Grupul MOL va ajunge în 2015 la o rețea de aproximativ 200 de unități în România.

„Această tranzacție contribuie în mod semnificativ la atingerea obiectivului Grupului MOL de a-și spori cota de piață și acoperirea în regiunea Europei Centrale și de Est și în special în România. Suntem hotărâți să dezvoltăm pe termen lung operațiunile din această țară. Căutăm permanent modalități de a îmbunătăți experiența clienților și de a le oferi o gamă extinsă de produse, pe lângă portofoliul de carburanți”, a declarat Lars Höglund, Senior Vice-President al diviziei de Retail a Grupului MOL.

Ca urmare a finalizării tranzacției, ENI România va fi redenumită MOL Retail Comerț SRL începând cu 2 februarie 2015. Ulterior, această companie va fuziona cu MOL România.