Cautare




, Contributor

Media şi entertainment |
|

Ţîţele şi buzele

lucian_georgescu.jpg
“...femeia română, cu buzele ei, cu ţîţele ei...” îşi declara admiraţia apăsat, urcînd dealul mizeriei noastre, Pampon, personajul interpretat de Victor Rebengiuc în filmul „De ce trag clopotele, Mitică”.

De fiecare dată cînd alint telecomanda (amanta şi vivandiera poporului), îmi revine fraza asta în minte, obsedant, ca și astăzi, țintuit la televizor de o emisiune mondenă.

Prezentatoarea mă fascinează împreună cu invitaţii domniei sale, beizadelele burgheziei proletariatului sau odraslele noii nobilimi, domnişorii şi duducile din high life – sintagmă care va rămîne pe veci un neologism pentru acest popor.

Cantitatea de vulgar pe care o revarsă smart-tv-ul tricolor este cît zgîrie-norii care vor umbri definitiv Dîmboviţa sau cît mall-urile construite de turci ca revanşă la înfrîngerea de la Vidin.

Iar noi ne răzbunăm, la rîndul nostru, cucerind Europa cu cadînele Noului Fanar. Cum au putut să procreeze Decebal şi Traian făpturi atît de bine proporţionate?

Ce păcat că televiziunea nu însemnă doar vizual, ci și audibil… Altfel, ascultînd-o pe duduie şi pe invitaţii domniei sale, nu reuşesc „să îmi dau drumul la plăcere” cum ne îndemna pe vremuri o reclamă la un iaurt.

În vizualul complementar – era un concept 360 de grade, TTL șamd – parte a colecției mele personale de PCR-i (pornografie contemporană românească involuntară), buzele pline, cărnoase, ale unei tinere pofticioase, aşteptau prelingerea lichidului alb-vîscos (cu siguranţă rece, era doar o bală tristă), produs al ejaculării creative publicitare; curat beigbederian.  

„…buzele ei, ţîţele ei…” – niciodată masturbarea nu a fost mai tristă, „masturbation lost its fun!” cîntă cei de la Greenday; și pentru că nu am găsit un nume mai bun, i-am zis televiziune, singura bucurie a unui vesel popor trist.

După Sărbători (de ce vom fi sanctificat evadarea?), ecranul va arăta și el precum străzile capitalei construită pe mlaştini secate: brazi abandonaţi, resturi  de artificii şi petarde, rahat de cîine – și nu numai – și spută, multă spută. „Nu vrem lei, nu vrem valută…” Parcă a trecut un centenar de la acel Decembrie… Şi de la entuziasmul tinereții noastre din care n-au mai rămas decît cojile de portocale scovergite, aruncate astăzi din abundență pe străzi şi la ştiri. Pe ici-colo ce mai mişcă un activist la un talk show.

Concluzie: nu există televiziune proastă, ci doar prea puţin coniac Unirea. De ce oare nu fac ăștia un sequel la Decembrie? Pampon, astăzi colonel în rezervă, ar juisa de plăcere văzînd fraierii din nou în stradă. Dar nici fraierii nu mai sînt ce au fost cîndva. Doar buzele și țîțele au fost ridicate la grad de cultură.

luciangeorgescu.com

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii