Cautare




, Contributor

Macroeconomie |
|

Ţinta pentru schimburile comerciale dintre România şi Turcia : 10 miliarde de euro anual

Autorităţile române îşi doresc să ajungă ca schimburile comerciale între România şi Turcia să ajungă la zece miliarde de euro anual, a spus ministrul Economiei, Constantin Niţă, în cadrul Forumului de Afaceri Turco-Român.

În prezent, schimburile comerciale dintre cele două state se ridică la 7 miliarde de euro anual.

„Turcia reprezintă pentru România principalul partener comercial din afara Uniuni Europene. Dorim să menținem acest rol, în așa fel încât în următorii câțiva ani, volumul cifrelor de export dintre cele două țări să depășească 10 miliarde de euro. Acesta este target-ul pe care trebuie să ni-l propunem împreună pentru următorii ani”, a declarat ministrul Economiei, Constantin Niță.

Investiţiile turceşti în România se ridică la patru miliarde de euro, ceea ce înseamnă înființarea a peste 15.000 de societăți comerciale.

Ministrul Energiei a invitat companiile turcești să investească şi în domeniul minier. “Nu vindem resursele, însă dorim parteneri în exploatarea acestor resurse. Dorim crearea de unități noi, moderne, care să aducă profit atât investitorului cât și societăților românești. Fie că este vorba de cupru, de argint, de polimetale, de plumb, de zinc sau alte resurse”, a susținut Constantin Niță.

În plus, el a adăugat că autoritățile române sunt dispuse să discute cu firme din Turcia și în legătură cu privatizarea Oltchim, companie care va fi scoasă la licitație în decembrie.

Pe de altă parte, Constantin Niţă a subliniat faptul că şi România este „dispusă să vină în Turcia” unde ar putea participe la realizarea de construcții hidrotehnice, de infrastructură, civile, precum și în domeniul IT.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii