
Întrebați care ar fi primele probleme de care s-ar ocupa în situația în care ar deveni un leader mondial, 5 din 10 tineri români au mai menționat terorismul și încălzirea globală și poluarea.
Un procent covârșitor al acestora (98%) consideră că progresul nu înseamnă a consuma mai mult, ci a consuma mai bine.
De asemenea, ei consideră în proporție de 88% că societatea ar fi una mai bună dacă oamenii ar fi mai concentrați să împartă lucrurile cu ceilalti și nu pentru a le deține. Procentul cel mai ridicat în rândul tinerilor este întâlnit în cazul utilizării serviciilor de crowdfunding (28%), car sharing-ul fiind menționat de 18% dintre aceștia, în timp ce apartment sharing-ul și ride sharing-ul de un procent de doar 13% și, respectiv, 11%, fiind concepte de business aflate încă la început.
„Fiind o generație interconectată și crescând cu știri și informații referitoare la criza economică, schimbările climatice și sărăcie, acești tineri dețin puterea și încrederea că pot schimba lumea”, afirmă Lăcrămioara Loghin, coordonatorul studiului. Considerându-se informați și cu acces permanent atât la lumea din jurul lor, cât și la lumea aflată departe de ei, tinerii actuali simt însă și nevoia de a fi diferiți unii de ceilalți. Conform studiilor calitative desfășurate de noi, aceștia aleg să utilizeze branduri care le oferă experiențe aspiraționale și noi modalități de exprimare a personalității lor. Ei nu mai sunt atrași de campaniile ce le oferă «șansa» de a-și personaliza produsele, ei vor să definească branduri și să facă parte din ADN-ul lor”, mai spune Lăcrămioara Loghin.
Acești tineri nu sunt însă caracterizați numai de implicare și dorința de a schimba lumea. Ei sunt generația „acum” și „aici”, căreia nu-i place să aștepte și care se remarcă printr-o nevoie permanentă de viteză. Fiind crescuți cu Facebook, Twitter, Youtube, Instagram, WhatsApp, Snapchat, ei sunt disponibili oricând și oriunde.
Dacă în Occident, Twitter și Instagram sunt cele mai utilizate platforme sociale, în România, Facebook-ul se bucură în continuare de cea mai mare popularitate în rândul tinerilor. Tinerii din afară sunt însă mult mai precauți când vine vorba de conținutul pe care îl share-uiesc pe această rețea de socializare, datorită faptului că părinții sau alte rude dețin un cont pe Facebook.
Un număr de 9 din 10 tineri români aleg însă să utilizeze Facebookul zilnic.
Pentru WhatsApp optează zilnic 5 din 10 tineri, în timp ce pentru Instagram 2 din 10.
Twitter nu se află pe lista preferințelor tinerilor din România, mai puțin de 1 din 10 fiind activ zilnic pe această rețea de socializare.
Studiul cantitativ a fost realizat de Exact Cercetare și Consultanță în luna noiembrie 2015, universul cercetării fiind reprezentat de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 59 de ani, rezidente în mediul urban și utilizatoare de internet.
Volumul eșantionului a fost de 629 de respondenți, dintre care 179 cu vârsta cuprinsă între 18-29 de ani. Aceștia au fost selectați din panelul Exact Cercetare și Consultanță, care conține 43.000 de respondenți, chestionarul fiind administrat pe internet.
