Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Bani și Investiţii |
|

Tinerii care beneficiază de programul „Prima Casă” pot cumpăra o locuință mai scumpă și mai mare

Persoanele înscrise în programul „Prima Casă” pot cumpăra o casă mai mare și mai scumpă, garantată tot de stat, informează Mediafax.
bani_casa_asigurare.jpg

Modificările legislative au intrat în vigoare de la 1 octombrie. Programul a fost modificat prin ordinul nr. 1119/2015, emis de Ministerul Finanțelor Publice și publicat în Monitorul Oficial în data de 28 septembrie. Pentru ca tinerii care beneficiază în prezent de programul „Prima Casă” să poată cumpăra o locuință mai scumpă și cu o suprafață mai mare prin același programul, trebuie să vândă înainte proprietatea pe care o dețin sau să lichideze credutul garantat de stat. Ambele operațiuni trebuie să fie efectuate până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a noii locuințe, cel târziu.

În plus, plafoanele anuale de garantare vor fi gestionate în sistem revolving, astfel încât se va asigura continuitatea programului. În urma rambursărilor creditelor acordate în cadrul programului la scadență sau anticipat, dar și în urma lichidării creditelor acordate inițial pentru achiziționarea sau construirea unei nou locuinței, sumele eliberate vor reîntregi plafonul total al garanțiilor, utilizat de bănci pentru acordarea noilor garanții.

Totodată, perioada de executare a garanțiilor și a perioadei în care beneficiarii vor plăti ratele restante a fost majorată. Prin urmare, plata garanției acordate în programul „Prima Casă” se va efectua în cel mult 90 de zile de la formularea cererii de plată, și nu în maximul 90 de zile de restanță.

În actul normativ este reglementată situația de preluarea sau cedare a locuinței și a finanțării garantate, dar și situația în care soția sau soțul preia sau cedează dreptul de proprietate pe care l-a dpbândit prin achiziționarea/construirea unei locuințe în cadrul programului, ca urmare a adoptării regimului matrimonial al separației de bunuri, prin convenție matrimonială.

Potrivit datelor recente ale Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, până în acest moment au fost acordate peste 157.000 de garanții, în valoare totală de peste 13 miliarde de lei, în vederea susținerii de finanțări destinate achiziționării sau construcției de locuințe  în cadrul programului „Prima Casă”.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii