FacebookTwitterLinkedIn

Nu mai am 20 de ani. O expresie care-mi este adresată, mai subtil sau în mod direct, din ce în ce mai des în ultima vreme. Cea mai recentă astfel de ”atenționare”, țintită către membrii generației mele, m-a amuzat teribil: un organizator de concerte anunța pe Facebook că, dacă la următoarele concerte media de vârstă a celor care cumpără bilete este de peste 35 de ani, va vinde mai puține tichete de acces, întrucât cei din această categorie au ”o anumită greutate” și ocupă mai mult loc în spațiu, existând astfel riscul ca spectatorii să fie prea înghesuiți.

Lăsând anecdotele la o parte, este suficient să mă uit în jurul meu ca să-mi dau seama că, într-adevăr, vremea primei mele tinereți a trecut. Nu mai fac parte din cea mai tânără generație, liniile se schimbă, e o întreagă pleiadă de tineri care încep să-și facă simțită prezența în toate domeniile, de la business și până la muzică. Tinerii contează din ce în ce mai mult, iar aportul lor la societate ar trebui să fie unul major. Din păcate nu este așa, și este suficient să ne uităm peste câteva cifre legate de prezența la vot la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2014 – că tot vin Parlamentarele din 11 decembrie –, ca să ne dăm seama că generația mea (35-49 de ani în noiembrie 2014) este mai implicată civic decât cea tânără (18-34 de ani, vezi graficul de mai jos). Cu alte cuvinte, continuând spiritul anecdotic, chiar dacă suntem mai grași, ne deplasăm într-o mai mare măsură la secțiile de votare decât cei mai tineri și cu o greutate corporală mai mică.

În lipsa unor date care să confirme, mă voi baza, în afirmația următoare, pe ceea ce aud și văd în jurul meu: tinerii (18-34 de ani) spun că nu merg la vot pentru că nu au pe cine să pună ștampila, că toți politicienii sunt la fel, în sens negativ. Mă umflă un pic râsul și apoi mă apucă plânsul când îi aud pe tineri spunând asta, pentru că-mi amintesc între ce am avut eu de ales când aveam 21 de ani, la primele alegeri la care am avut drept de vot – am împlinit 18 ani în 1997, însă a trebuit să aștept trei ani pentru a putea vota din simplul motiv că precedentele alegeri fuseseră în 1996.

După un prim tur al alegerilor prezidențiale din anul 2000, în care Mugur Isărescu și Theodor Stolojan s-au anulat reciproc (au obținut 9,54%, respectiv 11,78%) marea bătălie electorală pentru Președinția României s-a dat între Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor. Da, ați citit bine, dragi tineri, între un fost membru de frunte al Partidului Comunist Român și un extremist naționalist și xenofob am avut eu de ales când aveam vârsta voastră. Și totuși, m-am dus la vot și l-am votat pe comunist (Ion Iliescu a câștigat cu 66,83%), pentru că Vadim, cu ”programul” lui care includea, printre altele, execuții publice pe stadioane și tabere de muncă pentru tineri, nu era în niciun caz o alegere viabilă.

Nu este așa, dragi tineri, că azi parcă aveți pe cine alege, dacă vă raportați la ceea ce am avut noi de ales în anul 2000? Așa că duminică, 11 decembrie, nu vă mai alintați și mergeți să votați! Sunteți mulți, așa cum reiese din graficul de mai jos, iar votul vostru chiar contează!