Cautare




, Forbes Staff

Industrie |
|

Timken a investit 60 de milioane de dolari în noua fabrică de lângă Ploiești

Compania Timken a deschis a doua fabrică de rulmenți în România.
rsz_timken_prahova_plant_-_front_-_ok

Fabrica producătoare de rulmenți cu role conice este amplasată pe o suprafață de 15.000 mp, în apropiere de Ploiești. Aceasta răspunde cererii globale de rulmenți speciali Timken, cu diametre de până la 300 mm, iar în prima faza va avea 120 de angajați.

„Sunt încântat să lansez a doua fabrică a companiei noastre în România,” a spus domnul Roellgen. „Această nouă unitate de producție ne întărește prezența în Europa și capacitatea de a răspunde nevoilor clienților de la nivel local și global cu ajutorul calității și serviciilor noastre de lideri de piață. Această investiție face parte din planul de creștere strategică al companiei care cuprinde extinderea geografică, competitivitatea producției și accelerarea proceselor operaționale de la dezvoltarea și până la comercializarea produselor,” a concluzionat Andreas Roellgen.

Rulmenții Timken sunt folosiți în nenumărate sectoare industriale cu multiple aplicații peste tot unde se mișcă roți și sisteme de transmisie. Rulmenții Timken cu role conice produși în noua fabrică sunt componente mecanice esențiale care se regăsesc, de exemplu, în angrenajele și vehiculele industriale printre care utilajele din construcții și agricultură, camioane și macarale. Fabrica deservește direct producători de piese originale dintr-o gamă largă de segmente industriale, dar și utilizatori finali prin intermediul rețelei globale de distribuitori industriali ai companiei.

 „Din 1997, de când am lansat producția de rulmenți în România, am beneficiat de sprijinul unei echipe talentate și al unui mediu de afaceri pozitiv,” a adăugat Bogdan Stanciu, directorul fabricii din Prahova. „Vom continua să profităm de proximitatea fabricii de la Ploiești, bazându-ne pe infrastructura și talentele existente. Încrederea noastră în capacitățile angajaților din România a făcut posibil acest proiect,” a spus Bogdan Stanciu.

La ceremonia de inaugurare a participat și ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Kelmm.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii