Cautare




, Contributor

Uncategorized |
|

Tim Helsen este noul country manager UPS România, Grecia și Ungaria

UPS a anunțat numirea lui Tim Helsen pentru poziția de country manager Grecia, Ungaria, România și inaugurează noul centru operațional regional relocat din Timișoara.
Tim Helsen UPS

Tim Helsen, în vârstă de 35 de ani și originar din Belgia, are în subordine aproximativ 400 de angajați și este responsabil în cadrul UPS de operațiuni, dezvoltare de business, strategie și suport pentru cele trei regiuni. Tim Helsen o înlocuiește astfel pe Iulia Nartea, care ocupă în prezent funcția de country manager UPS Italia, cu sediul la Milano.

El și-a început cariera la UPS în 2001 ca specialist în finanțe în cadrul UPS Belgia, cu sediul în apropiere de Bruxelles. În anii următori, a ocupat mai multe poziții având responsabilități tot mai importante în cadrul UPS la nivel regional și internațional. Cea mai recentă poziție deținută anterior a fost cea de controller pentru Europa de Est.

Helsen este licențiat în taxe și contabilitate în cadrul Katholieke Hogeschool College in Leuven din Belgia.

Cât despre deschiderea noului centru de la Timișoara, noul contry manager declară că acesta beneficiază de un spațiu de depozitare de peste 400 de metri pătrați și asigură o capacitate operațională mai mare pentru companiile din vestul și centrul țării.

Centrul este situat în cartierul Ghiroda, în apropierea Aeroportului Internațional Timișoara „Traian Vuia”, sunt desfășurate operațiuni de sortare, depozitare, expediere și colectare pentru livrările de tipul UPS Express, precum și UPS Standard.

UPS este prezent pe piața din România din 1990 și operează în mod direct începând cu anul 2008. În prezent, UPS România are două centre operaționale în țară, în Otopeni și în Timișoara, precum și un punct pentru logistică pe bază de contract în Otopeni. Centrele operaționale UPS România se conectează la rețeaua globală UPS prin intermediul a două zboruri zilnice dedicate între aeroporturile Otopeni, respectiv Timișoara, și centrul aerian european al UPS din Köln/Bonn, Germania. UPS România are 135 de angajați și o flotă de transport rutier compusă din 70 de vehicule deținute de UPS și de subcontractori.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii