
Pasiunea pentru stil începe de la croiuri, proporții și culori pentru a ajunge la texturi și combinații care necesită mai mulți ani de „antrenament“. Când joci la „categoria grea“ crește însă și riscul de a naște controverse pentru că amestecurille „intense“ de modele și culori rămân întotdeauna o chestiune de gust. Departe de povestea în care unii pretind că au găsit rețeta perfectă, am ajuns să mă ghidez după 10 principii:
1. Îmbracă-te având în minte cine ești și cu ce te ocupi! Dacă lucrezi într-un mediu care îți cere o imagine sobră, atunci alege întotdeauna o rețetă simplă care nu poate da greș: costum albastru sau gri, cămașă albă, pantofi negri. Te ocupi cu stil? Atunci îndrăznește să porți acele combinații care îi inspiră pe ceilalți!
2. Îmbracă-te având în minte locurile unde o să ajungi în acea zi și vremea de afară! Poți să ajungi într-un cadru outdoor cu hainele potrivite unui eveniment de seară și o să atragi atenția chiar dacă nu îți dorești. Este adevărat că un costum te pune întotdeauna într-o lumină elegantă, dar o combinație inspirată dintre un sacou sport și o pereche de pantaloni deschiși la culoare va spune despre tine că ești o persoană cu imaginație. Și poate îți dorești asta!
3. Alege și menține un specific al ținutelor tale! Trebuie să existe un anumte tip de cravată sau un anume croi de costum pe care le consideri cele mai frumoase așa că nu te lăsa prea mult influențat de ceilalți și caută să îl repeți atunci când se poate! Îți place să combini o pereche de jeans cu un blazer albastru și o cămașă în dungulițe? Se potrivește și cu job-ul tău? Atunci este perfect!
4. Dacă îți place, poartă cravată și atunci când „nu trebuie“! Sincer, sunt prea puține cazurile în care să fii obligat! Eleganța combinației dintre sacou, cămașă și cravată este atât de intensă încât îți permite să porți aproape orice fel de pantaloni fără să pari deplasat. Aceeași „regulă“ și pentru batista de la piept: dacă momentul te lasă să fii puțin „extravagant“, fii mai altfel decât bărbații din jurul tău cărora le e frică „să nu zică lumea ceva“!
5. Alege culorile care ți se potrivesc și nu toate culorile pe motiv că „parcă am totul albastru și gri“! Cum știi că acele culori sunt cele mai bune? O dovadă ar fi numărul de complimente pe care l-ai strâns de la oamenii din jur sau lipsa criticilor. Amestecă culori, dar nu mai mult de 3 sau cel mult 4, în același timp! Ca proporții, procentul majoritar trebuie să fie al culorii neutre și doar cravata, batista și, eventual, dungulițele de pe cămașă pot fi nuanțe puternice. Aveai în minte un costum mov? Uită-l!
6. Încearcă tot felul de texturi pentru stofe și accesorii atât timp cât se respectă regula 1! Povestea cu „este prea mult pentru mine“ trebuie să fie argumentată cu motive clare. Ok, dacă nu îți place o anume stofă, atunci nu o purta! Dar dacă nu ai mai purtat niciodată culoarea sau materialul, atunci poate acea zi este momentul perfect să începi. Nu pune pe tine mai mult de 3 tipuri de texturi în același timp pentru că o să pară că ești un pește cu prea multe tipuri de solzi…
7. Nu te asorta prea mult pentru că vei arăta că te străduiești prea mult! Sau, oricum, vei arăta ca un brad de Crăciun! Da, și eu am văzut poze în care bărbații își asortează cureaua de la ceas cu ciorapii sau cu talpa de la pantofii sport. Am văzut și pozele în care asortează rama de la ochelarii de soare cu accente de la batista din piept. Este o chestiune de gust dar este și o chestiune de kitch. Nu cred că cineva poate să își facă un stil din asta fără a-și dori, în primul rând, like-uri pe Facebook și Instagram!
8. Gândește-ți garderoba în ținute complete! Îți place o cămașă sau o vestă? Schițează-ți în minte și costumul sau sacoul cu care o vei asorta! Îți place o anume cravată? Înainte de a o cumpăra ar fi bine să ai idee despre combinațiile în care se potrivește. Îți comanzi un costum? Comandă-ți o ținută completă, cu tot cu una sau cu două cămăși și cu accesorii! Ulterior, pe măsură ce îți construiești garderoba și stilul, vei vedea că piesele se pot mixa între ele.
9. Atunci când nu știi să fii „interesant“, dar îți dorești, e mai bine să rămâi în limitele clasice și să înveți de la persoanele care sunt în stare să te consilieze. Consilierul tău este soția sau prietena? În unele cazuri rezultatele sunt benefice. În alte cazuri, din păcate, prostul gust al partenerei se declină iremediabil și în genul masculin și așa se nasc erori care rămân în istorie sub forma pozelor de la logodnă sau de la starea civilă. A fi penibil este mult mai grav decât a fi conservator! Recomandarea mea: apelează și la serviciile unui consilier de imagine, servicii care nu înseamnă întotdeauna prețuri exorbitante sau care, dacă sunt ascultate, sunt incluse chiar în discursul persoanei care îți vinde hainele.
10. Pleacă din casă doar atunci când ești 100% mulțumit de modul în care te-ai îmbrăcat! Gândește-te că exact în acea zi s-ar putea să fii în situația în care să-ți dorești să fii arătat perfect! „Începătorii“ au voie să își planifice ținuta cu o seară înainte. După ce totul este la locul lui, adaugă un zâmbet! Nu te costă nimic și este accesoriul perfect pentru orice situație!
Se aplică și femeilor în aceeași măsură!