Cautare




, Contributor

ForbesCars |
|

Test – Maserati GranCabrio MC Stradale

Test - Maserati GranCabrio MC Stradale
Până să ajungă să viseze la vânzări de 50.000 de unități anual, Maserati a fost ținut în viață de modelele GranTurismo și GranCabrio. Iar acum, aproape de sfârșitul vieții ele sunt mai bune și mai sportive ca niciodată...

Cu ocazia testelor internaționale prilejuite de lansarea noului Quattroporte, Maserati ne-a oferit ocazia de a conduce și vârful de gamă al lui GranCabrio, MC Stradale. Atât GranTurismo cât și GranCabrio au fost mult timp mașinile care au ținut în viață atât spiritul Maserati cât și compania propriu-zis. Coupe-ul de super-lux și super-sportiv – GranTurismo și versiunea sa decapotabilă GranCabrio se află acum în ultima lor perioadă de viață. Cele două modele vor ieși din activitate în aproximativ doi ani când vor fi lansate modele noi construite după trendurile actuale ale industriei…

Galerie foto Maserati GranCabrio MC Stradale și GranTurismo MC Stradale "4 seater"

Asta înseamnă în primul rând că motorul V8 aspirat, cu cilindreea de 4.7 litri va dispărea de pe viitoarele modele GT și GC astfel că acum este momentul să te mai bucuri puțin de caracterul clasic Maserati. Cea mai puternică versiune a motorul V8 aspirat este folosită exclusiv pe modelele MC Stradale. GranCabrio MC a fost lansat în toamna anului trecut la Salonul Auto de la Paris iar anul acesta, la Geneva a fost lansat GranTurismo MC Stradale dar cu patru locuri și ceva modificări estetice și de dotări față de originalul MC Stradale lansat în 2011. Mai mult, acum poți comanda pe GT MC o capotă a motorului din carbon cu finisare "natur", cu materialul ultra-ușor lăsat liber la vedere. Pentru exterior, o nouă culoare a fost lansată special pentru această versiune: Grigio Lava – gri lavă…

GranTurismo MC Stradale este acum cel mai rapid coupe Maserati pe care ți-l poți cumpăra. Puterea de 460 CP și cuplul de 520 Nm îi permit să atingă 100 km/h cu start de pe loc în doar 4.5 secunde iar viteza maximă este de 303 km/h. MC Stradale GranTurismo este echipat standard cu discurile de frână ceramice iar cutia MC Shift poate schimba treptele în mod manual, setare Race în doar 60 de milisecunde. Ca o comparație, cutia automată cu opt rapoarte, de ultimă generație ZF pentru Quattroporte poate schimba cel mai rapid în 150 milisecunde…

GranTurismo MC Stradale este o mașină extremă, este destinată strict celor care vor un coupe extrem de performant, foarte rapid. GranCabrio MC însă, reprezintă un alt mod de interpretare al supercarului Maserati. Stilizat identic cu GT MC, GranCabrio în varianta sa de top este echipat cu aceeași motorizare de 460 CP și 520 Nm dar cu un sistemd e frânare convențional, fără discuri ceramice și cu o cutie de viteze mai prietenoasă pentru o utilizare zilnică – automată cu șase rapoarte. În modul Sport, treptele vor fi schimbate în GC MC în 200 milisecunde față de cele doar 60 de milisecunde în care poate schimba GranTurismo.

Sincer, acest lucru nu contează foarte mult, sau dimpotrivă va fi pe placul mai multor persoane. O mașină decapotabilă care arată precum GranCabrio MC este extraordinar de spectaculoasă iar un stil de conducere sportiv nu are neapărat nevoie de o cutie extrem de rapidă care poate fi neplăcută la schimbările în modul automat. GranCabrio MC cu a sa transmisie automată clasică se simte la conducere precum un muscle-car veritabil dar spre deosebire de unul are o ținută de drum sportivă, frânează și virează foarte precis și sună cu totul și cu totul special. Sunetul evacuărilor este mult mai puternic decât la versiunea Sport, are o tonalitate aparte, clasică pentru un V8 aspirat Maserati, foarte puternică și inconfundabilă atunci când ești cu mașina decapotată. Am reușit să o surprind puțin în timpul testelor din Italia, iată o mostră audio.

GranCabrio MC Stradale atinge 100 km/h cu start de pe loc în 4.9 secunde iar viteza maximă este de 289 km/h.  

Din aproximativ 6.300 de mașini vândute anul trecut, 1.600 de exemplare au fost GranCabrio. GranTurismo s-a vândut ceva mai bine iar 65% din GT-urile vândute au fost versiuni Sport și din acestea 65% dintre clienți au ales transmisia manuală clasică de pe GranCabrio MC Stradale. 10% din vânzările totale de GT au mai fost asigurate de motorizarea V8 standard de 4.2 litri. Versiunile MC Stradale au reprezentat în 2012 15% din vânzările totale GranTurismo. Anul acesta, pe lângă peste 6.000 de Quattroporte și peste 500 de Ghibli deja comandate au fost comandate deja până în luna mai peste 3.406 GranTurismo și GranCabrio… Astfel, pe lângă vânzările record pe care le va atinge marca anul acesta se pare că și GranTurismo și GranCabrio vor încheia anul triumfător.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii