Cu patru ani în urmă, la primul interviu pentru Forbes, Rodica Ghionea, medic stomatolog și proprietara clinicii Citydent, îmi vorbea tranșant despre importanța detaliilor în business: ,,Imaginea unui brand contează, dar numai dacă e susținută prin performanță, altfel e doar rispă de bani”.
Mi-am amintit discuția noastră, ca și atenția Rodicăi pentru amănunte, în dimineața în care m-am trezit copilotul ei în noul Porsche Panamera GTS. ,,Porsche e mașina mea de suflet, dar nu pentru că e un brand faimos, ci pentru că nu mă dezamăgește”, mi-a mărturisit ea din momentul în care am demarat în trombă spre Autostrada București-Ploiești. ,,Știi că te poți juca puțin cu legile mecanicii, dar fără să ieși vreo secundă din aria de siguranță”.
Clic aici pentru o galerie foto cu test-drive-ul Porsche realizat alături de Rodica Ghionea.
Știindu-i apetitul pentru rigoare și performanță, provocarea pe care i-am adresat-o Rodicăi, de a încerca noul Panamera GTS, a fost cu atât mai mare cu cât ne-a spus, de la bun început, că Porsche Carrera 4s este mașina ei de suflet. Și asta dintr-un motiv foarte întemeiat: îi seamănă întru-totul. ,,Eu mă atașez de mașinile pe care le conduc, investesc suflet în ele”, zâmbește ea, ,,iar aceasta se mulează perfect pe temperamentul și personalitatea mea”.
Totuși, a testat cu inima deschisă noul Panamera, pentru că a dus-o cu gândul din prima clipă la faimoasa cursă de mașini a anilor ‘50, Carrera Panamericana, din care se inspiră denumirea modelului. ,,Mă transportă în acea perioadă de aur a raliurilor, când competiția era între piloți și motoare și ținea mai puțin de cât de joasă sau scumpă era mașina cu care concurai”, zâmbește ea.
Mare amatoare de raliuri (Citydent a sponsorizat acum doi ani participarea pilotului francez de raliu François Delecour la ediția centenară a raliului Monte Carlo), Rodica recunoaște că iubește adrenalina în limite controlabile. Mai mult, după ce a avut ocazia să meargă în dreapta lui Delecour, își dorește să urmeze cândva cursurile școlii de pilotaj Porsche din Germania. ,,Îmi dau seama că nu știu încă să exploatez mașina la adevărata ei putere”, explică ea.
Rodica a ajuns să conducă primul Porsche printr-o coincidență fericită, în urmă cu aproape zece ani: mașina ei era în service, așa că a preluat pentru două săptămâni un Carrera. ,,După a patra zi s-a făcut un declic și nu m-am mai putut atașa cu adevărat de vreo altă mașină”, râde ea. ,,Nu-mi plac schimbările”.
Faptul că Porsche a păstrat de-a lungul vremii liniile elegante și clasice ale mașinilor sale, inovând în permanență la nivel de performanță și amănunte high-tech, se mulează perfect pe spiritul conservator al Rodicăi. Totuși, fiind medic înainte de toate, comparațiile ei se duc tot către sfera zâmbetului perfect. ,,Pentru mine, Porsche reprezintă acel zâmbet în care toți dinții au un alb natural și care nu lasă nicio clipă sentimentul de falsitate”, râde ea. ,,E exact așa cum trebuie să fie”.
Porsche Panamera GTS
Motor V8, capacitate cilindrică: 4,806 cm³, 324 kW – 440 CP, cuplu 520 Nm, cutie automată PDK cu 7 trepte de viteză și dublu ambreiaj
Consum urban: 15,7 l/100 km.
Consum extraurban: 7,8 l/100 km
Dotări: jante aliaj 20“ 911 Turbo II, senzori de parcare Park Assist cu cameră video spate, volan „Sport Design” cu ornamente în piele Alcantara, sistem audio
Bose 5.1 cu 14 boxe și putere maximă 585 W, Porsche Communication Management (Display multifuncțional cu touch-screen si hard disk de 30GB) și sistem de navigație, șasiu adaptiv PDCC, Porsche Stability Management (PSM) cu ABS, MSR, ABD.
Accelerație:
0-100 km/h: 4,4 s;
0-160 km/h: 10,7 s
Viteza maximă:288 km/h
Preţ de pornire: 104.587 euro
Preţ model testat: 127.336 euro