FacebookTwitterLinkedIn

Potrivit postării ministrului, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a pregătit o serie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, cele mai importante fiind:

– suspendarea sau, după caz, neînceperea executării silite a creanțelor bugetare;

Astfel, nu se mai emit somații, popriri asupra disponibilităților bănești și a veniturilor urmăribile și nu vor mai fi instituite sechestre asupra bunurilor. Excepție fac sumele provenite din hotărârile judecătorești pronunțate în materie penală.

– rambursarea TVA, în cursul lunii martie, pentru toate deconturile soluționate și pentru care s-au emis decizii de rambursare la zi;

– suspendarea acțiunilor de control fiscal (a inspecțiilor fiscale, a controalelor antifraudă) cu excepția verificărilor ce pot fi efectuate de la distanță, precum și a cazurilor de evaziune fiscală, acolo unde sunt indicii în acest sens;

– suspendarea acțiunilor antifraudă privind Filtru II și a activităților specifice din Punctele de Trecere a Frontierei cu Ungaria și Bulgaria.

– implementarea unui nou mecanism de rambursare a TVA, care vizează soluționarea cu celeritate a deconturilor, începând cu data de 1 aprilie 2020;

Măsurile vor fi aplicate atât în perioada în care în România este declarată stare de urgență, cât și pentru o perioadă de 30 de zile de la încetarea acestei stări.