FacebookTwitterLinkedIn

Românii sunt tot mai interesați să călătorească în România cu avionul și, astfel, să economisească mai ales, timp, reducând orele de călătorie cu trenul sau cu mașina la o oră cu avionul. Zborurile interne au înregistrat cea mai mare creștere în căutări (+664%), fiind pe prima poziție în topul destinațiilor către care românii au ales să călătorească cel mai mult în 2016, cererile de zbor fiind făcute pentru principalele aeroporturi din țară, din București, Cluj, Timișoara, Iași.

Aproape de mare

Grecia nu este o destinație nouă în topul preferințelor românilor, însă este destinația europeană cu cea mai mare creștere în căutările acestora (+202%) în 2016 față de anul precedent. O explicație ar putea fi stabilitatea politică după evenimentele din 2015 (referendum privind programul de austeritate economică), precum și o ușoară scădere a prețurilor. Atena este principala destinație preferată de români, căutările pe site-ul momondo.ro înregistrând o creștere de 231% în 2016, comparativ cu anul precedent.

Continuând pe țărmurile Mării Meditaraneene, românii au căutat în 2016 numeroase oferte de zbor către Cipru, cu 105% mai mult decât în 2015. Împărtășind din elementele cheie precum ieșirea la mare și proximitatea, Croația completează topul destinațiilor în creștere, cu +152% în căutări anul trecut comparativ cu 2015. Interesul crescut al românilor pentru Croația se datorează în principal destinației Dubrovnik, o nouă alternativă la litoralul bulgăresc.

Origini latine

Portugalia și Italia, rămân pe poziții de top în destinațiile preferate de conaționali, cu +90% și, respectiv, +70% în 2016 față de 2015.

Spania este, de asemenea, o destinație care se află în continuare în preferințele călătorilor români și, mai mult, ale echipelor sportive românești pentru cantonamente. La fel ca Italia, Spania este pentru români una dintre principalele destinații de călătorie în interes de serviciu sau pentru vacanțe. Destinația care a înregistrat cea mai mare creștere în căutări este Tenerife (+89%).

Europa city-break-urilor

Interesul românilor de a călători către Germania a scăzut cu 21% în 2016 față de 2015, perioadă în care Germania a fost ținta atacurilor teroriste. Cu toate acestea, căutările de zbor către Berlin au fost cu +214% mai multe anul trecut decât în 2015, ceea ce menține Germania în topul preferințelor românilor.

La granița de Est a Germaniei și în topul destinațiilor celor mai căutate de către călătorii români se poziționează Polonia. Cu o creștere de +43% în căutări în 2016, Polonia rămâne una dintre principalele țări aflate la o aruncătură de băț de România de care tot mai mulți români sunt interesați să îi treacă pragul și să o descopere. În același plan al creșterilor semnificative în 2016 se află și Ungaria, având cu +204% mai multe căutări față de 2015.

tendinte calatorii 2017

Răsfățul destinațiilor exotice

Mulți români și-au pregătit deja bagajele pentru vacanțe exotice și, comparativ cu 2015, interesul călătorilor români pentru destinațiile exotice din Asia și Africa a crescut semnificativ anul trecut. Cea mai mare creștere în căutările efectuate pe site-ul momondo.ro în 2016 a fost pentru Seychelles (+210%). Pe a doua poziție în topul preferințelor, la o distanță de doar câteva procente, se află Tanzania și Indonezia, însă căutările românilor s-au îndreptat și către Maldive și Maroc.

Islanda și Rusia, pentru povești înghețate

Cu o creștere de +116% în căutări în 2016 față de un an înainte, Islanda este o destinație din ce în ce mai populară în rândul românilor. Față de 2015, Rusia a înregistrat, la rândul ei, o cerere mai mare, cele mai multe căutări efectuate fiind pentru marile orașe-port, Moscova și Saint Petersburg.

Turcia și Egipt, de cealaltă parte a baricadei

Cele mai mari scăderi în preferințele românilor sunt Turcia și Egipt, căutările către Turcia înregistrând o scădere semnificativă în 2016 față de 2015 iar aceste rezultate pot veni pe fondul tensiunilor deja existente la nivel social și al instabilității politice din iulie 2016.

Călătorii cu rost!