
Asociaţia Televiziunilor Locale şi Regionale (ATVLR) a transmis, în luna iunie, o adresă Secretariatului General al Guvernului (SGG), în care spune că a luat act cu deosebit interes de iniţiativa Executivului de susţinere a operatorilor economici din domeniul audiovizual care produc şi difuzează emisiuni de informare, educative şi culturale de interes public, o iniţiativă concretizată prin aprobarea Ordonanţei de Urgenţă numărul 18 din 15 iunie 2015.
Astfel, Guvernul a decis că operatorii economici din domeniul audiovizual pot beneficia de finanţare în baza unei scheme de ajutor de stat al cărui buget este de 67,5 milioane de lei, respectiv echivalentul a 15 milioane de euro, cu posibilitatea suplimentării acestuia.
VEZI TELEVIZIUNILE CARE AU ATRAS CELE MAI MARI BUGETE DE PUBLICITATE DE LA PRODUCĂTORII DE BERE!
În acest context, asociaţia a precizat că doreşte să aducă în atenţia factorilor de decizie problematica staţiilor de televiziune locale şi regionale.
„În prezent, în România există şi funcţionează, pe baza licenţelor eliberate de CNA şi ANCOM, peste 100 de staţii de televiziune cu acoperire locală şi regională. Aceste posturi de televiziune au fost lansate ca iniţiative private şi au fost menite să răspundă unei nevoi acute de informare punctuală a comunităţilor locale din ţară”, se spune în adresa ATVLR, care a fost transmisă de SGG şi Consiliului Naţional al Audiovizualului.
În aceeaşi adresă, asociaţia face referire la criza economică din ultimii ani din piaţa media din România, bugetele de publicitate prăbuşindu-se.
În acest context, asociaţia spune că staţiile locale şi regionale au fost cele mai afectate, reducându-şi la maximum operaţiunile şi personalul.
Adresa este însoţită de o anexă cu membrii asociaţiei (la 15 iunie 2015), respectiv: West TV, Argeş TV, As TV, Tele M Botoşani, Campus TV, Oltenia 3TV, TV Galaţi Brăila, Digital 3TV, Feny TV, Hunedoara TV, Galaxy TV, Prahova TV, VP TV, Nord Vest TV, Sălăjeanul TV, Bucovina TV, Etalon TV şi Goldbach Media România SRL.