
Primele patru televiziuni din topul urban – Pro TV, Antena 1, Kanal D și Antena 3 – au pierdut fiecare câte 20.000 de telespectatori în aprilie (toată ziua) față de luna precedentă.
De remarcat că România TV a înregistrat cea mai mică pierdere dintre marile televiziuni: doar 2.000. Televiziunea se plasează pe locul cinci în urban, după Antena 3.
Și Prima TV a înregistrat o pierdere minoră (2.000), fiind înaintea televiziunii publice TVR 1, care a pierdut 15.000 de orășeni.
În luna în care TVR 1 a suferit o cumplită lovitură de imagine, interdicția de a participa la Eurovision 2016 (din cauza datoriile la EBU), aceasta a avut o medie de 49.000 de telespectatori pe minut (toată ziua), conform măsurătorilor Kantar Media Audience. TVR 1 se află pe locul 8 în sondajul la nivel urban.
Dar cea mai redusă scădere de audiență s-a produs la DigiSport 1, televiziunea de sport a operatorului de cablu RCS&RDS. DigiSport 1 n-a suferit de consumul redus de televiziune specific sezonalității, fiind ajutat de transmisiunile fotbalistice din Liga 1 și Primera Division.
Se constată că Realitatea TV a ajuns pe locul 18 în topul urban, cu o medie de 26.000 de telespectatori pe minut (toată ziua).