În primele șase luni ale acestui an, cele 59 de televiziuni care figurează în Studiul Național de Audiență TV, patronat de ARMADATA SRL, au livrat un volum total de 1.039.019 puncte de audiență pe targetul comercial (urban, 18 – 49 de ani), pentru publicitatea difuzată. Se știe, pe baza punctelor de audiență (Gross Rating Points – GRP’30) clienții publicitari cumpără timpi de publicitate de la televiziuni.
GRP-urile reprezintă „moneda” care se tranzacționează în cumpărarea/vânzarea de publicitate TV.
Volumul de 1,03 milioane de puncte de audiență livrat de piața TV în primele șase luni 2015 este mai mare cu 8,4% față de cel din aceeași perioadă a anului trecut. Asta nu înseamnă automat că televiziunile au încasat mai mulți bani decât în 2014. Prețurile punctelor de audiență (Cost per Point – CPP) se negociază pe baza mai multor parametri între televiziuni și investitorii publicitari. Din acest motiv, volumele mai mari de audiență livrate de televiziuni nu garantează faptul că s-au încasat și mai mulți bani.
Pro TV a furnizat un volum de 243.278 GRP’30 pe targetul comercial (urban, 18 – 49 de ani), în creștere cu 14,4% față de primul semestru din 2014. Antena 1 și-a menținut bugetul la același nivel (creștere de doar 1,4%): 202.782 puncte de audiență.
Televiziunile care au obținut creșteri de audiență pentru reclamele difuzate au fost: Kanal D (17,8%), Acasă TV (42,9%), Antena 3 (21,6%), Național TV (14,8%), România TV (42,4%) și Antena Stars (14,1%). Se constată că Acasă TV și România TV au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale ale bugetelor de audiență furnizate către clienții publicitari.
Printre televiziunile care au suferit scăderi de audiență se numără: Prima TV (-9,4%), B1 TV (-6,1%), Realitatea TV (-31%), TVR 1 (-26,8%) și AXN (-4%).