Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Televiziunile care au atras cele mai mari bugete de publicitate pentru medicamente

televiziune_1.jpg
Piața farmaceutică este cel de-al treilea investitor în publicitatea TV, după telecom și cosmetice. „Forbes România” estimează că bugetul net consumat de companiile pharma pe televiziune, în primele opt luni ale acestui an, se ridică la 19,2 milioane de euro.

Antena 1 este televiziunea care a livrat cel mai mare volum de audiență pentru campaniile de promovare ale brandurilor pharma (OTC), în perioada 1 ianuarie – 31 august 2013. Volumul de audiență s-a ridicat la 28.688 puncte de audiență pe targetul comercial (urban, 18 – 49 de ani). (Pe baza punctelor de audiență – Gross Rating Point, clienții publicitari cumpără timpi de reclame la televiziuni.) Bugetul este mai mare cu 44,3% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Cel mai mare investitor pharma pe Antena 1 a fost Health Adviser, care a consumat 7.588 GRP’30pe targetul comercial. De altfel, în acest an, Health Adviser a consumat publicitate numai pe televiziunile grupului Intact (10.934 puncte de audiență). Compania și-a promovat brandurile Artro Efervescent, Bonexio, Neolin, Solix și Tranzactiv.

Pro TV a livrat un volum de 21.568 GRP’30pe targetul comercial, cu 2,6% mai puțin decât anul trecut. (Scumpirea prețurilor de publicitate a influențat comenzile de reclame.) Printre cei mai mari clienți publicitari de la Pro TV se numără: Sandoz (2.464 GRP’30target comercial), Sanofi-Aventis (2.376) și Reckitt Benckiser – 2.282 (Strepsils, Nurofen și Gaviscon Mentol). De remarcat că unul dintre cei mai mari advertiseri pe TV, GlaxoSmithKline, aproape că a fost inexistent pe Pro TV (doar 117,3 GRP’30).

Kanal D a înregistrat o creștere a bugetul de publicitate pharma de 9,5% față de anul trecut, având un buget de audiență de 15.858 GRP’30 pe targetul comercial. Cel mai mare client de la Kanal D a fost Reckitt Benckiser, cu 1.613 puncte de audiență. GlaxoSmithKline a consumat 1.091 puncte, iar Sandoz, 1.439 GRP’30.

Alte stații care au livrat audiențe mari pentru campaniile pharma: Prima TV (7.752 GRP’30 target comercial), Antena 3 (6.797), Acasă TV (5.414), AXN (3.805), Antena 2 (3.424), B1 TV (3.379) și Diva Universal (3.037).

Surprinde prezența canalului de filme AXN în acest top, care a avut o creștere de 62,7%, înaintea televiziunilor Național TV, Realitatea TV, România TV, Pro Cinema și TVR 1.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii