Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Televiziunile au avut pierderi la sfârșitul anului 2012. Cu o excepție!

televiziuni.jpg
Companiile care operează licențele TV ale marilor televiziuni din România au raportat pierderi la sfârșitul anului 2012, conform datelor recent apărute la Ministerul Finanțelor Publice. Cu o excepție: Antena 3 S.A., care a raport un profit net de 190.573 euro.

Televiziunile noastre parcă „s-au vorbit” când au depus bilanțul contabil la Ministerul Finanțelor pentru anul 2012: să raporteze pierderi! Numai Antena 3 S.A., companie care face parte din grupul Intact, n-a răspuns acestui „înțelegeri” și a raportat un profit net de 190.573 euro, la o cifră de afaceri de 15,3 milioane de euro, calculată la cursul mediu de 4,45 lei/euro. Cifra de afaceri a societății care operezează canalul de știri Antena 3 a fost cu 17,8% mai mare decât cea din 2011. De remarcat că, la sfârșitul anului 2011, Antena 3 S.A. a înregistrat pierderi de 993.339 euro.

Lăsând gluma unei „înțelegeri” la o parte, pierderile raportate de companiile care operează licențele TV arată evident reducere veniturilor din publicitate, mai precis contracția bugetelor de publicitate de anul trecut, și prăbușirea prețurilor pentru reclamele TV. Asta pe fondul unor investiții masive ale televiziunilor private în programe pentru a asigura menținerea unor audiențe competitive. (Se știe, publicitatea TV se vinde pe punctul de audiență – Cost Per Point).

Pro TV S.A., parte a grupului american Central European Media Enterprises, care operează stațiile Pro TV, Acasă, Pro Cinema, MTV România, Sport.ro, Pro TV International și Acasă Gold, a înregistrat o cifră de afaceri de 107,1 milioane de euro, cu 8,7% mai mică decât cea din 2011. La sfârșitul anului trecut, Pro TV S.A. avea pierderi de 25,6 milioane de euro.

Antena TV Group, parte a grupului Intact și firma care operează licențele Antena 1, Antena 2, Euforia TV și GSP TV, a avut o cifră de afaceri 48,1 milioane de euro și pierderi de 1,31 milioane euro. Cifra de afaceri s-a diminuat cu 8,5% față de anul precedent.

SBS Broadcasting Media, firma care operează licențele Prima TV și Kiss TV, dar și licențele radio Kiss FM, Magic FM, a realizat o cifră de afaceri de 16,7 milioane de euro, cu pierderi de 3,43 milioane euro. Cifra de afaceri a companiei a suferit o scădere de 22 procente față de 2011.

Kanal D, televiziune licențiată de CNA pe firma Dogan Media International, a înregistrat o cifră de afaceri de 12,2 milioane euro, cu 26,6% mai mare decât în 2011. Dar Dogan Media a raportat pierderi de 8,22 milioane euro.

Societatea B1 TV Channel, care deține licența canalului de știri B1 TV, a avut o cifră de afaceri de 5,84 milioane de euro și pierderi de 579.607 euro. Cifra de afaceri a crescut cu 3,6%.

Canalul de știri România TV, controlat de omul de afaceri Sebastian Ghiță, a înregistrat pierderi de 2,14 milioane de euro. Televiziunea concurentă Realitatea TV, operată de societatea Realitatea Media, se află în insolvență.

ETNO Folclor Media, firmă aparținând lui Honorius Prigoană, fiul omului de afaceri Silviu Prigoană, a raportat pierderi de 127.093 euro, la o cifră de afaceri de 1,19 milioane euro. Firma lui Honorius are licența pentru ETNO TV. Dar fiul lui Prigoană mai este acționar la Real TOP Media, companie care are licența pentru canalul de manele Taraf TV. Această companie a avut pierderi de 200.000 de euro la sfârșitul anului 2012.     

Transilvania Look, firma care operează licența televiziunii Look TV, deținută de omul de afaceri Arpad Paszkany, a avut o cifră de afaceri de 435.393 și pierderi de 261.000 euro.

Televiziunea de pe Litoral, Neptun TV, operată de societatea Soti Cable Neptun, a realizat o cifră de afaceri de 2,45 milioane euro și a declarat pierderi de 876.000 de euro.

Bilanțurile companiilor ABC Plus Media și Class Media, care operează televiziunile National TV, Favorit TV și Național 24 Plus, deținute de oamenii de afaceri Ioan și Viorel Micula, nu figurează pe siteul Ministerului de Finanțe.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii