Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Televiziunea MGM Channel se va numi AMC

Televiziunea MGM Channel se va numi AMC și va include conținut original produs de americanii de la AMC Networks International, care au cumpărat întreg portofoliul de televiziuni de la Liberty Global / Chellomedia, informează Media Expres.
AMC

Anunțul nu a fost făcut încă oficial și nu se cunoaște încă data exactă a schimbării în România, dar presa internațională anunță că feedurile localizate AMC vor înlocui MGM Channel în Europa, America Latină, Asia, Africa și Orientul Mijlociu și televiziunea va fi însoțită de serivicii video-on-deman (VOD), high definition (HD), și „TV Everywhere”.

Seriile AMC Networks „Halt & Catch Fire” și „The Divide”, produse de AMC Studios, vor fi printre primele producții originale care vor avea premiera la nivel internațional anul acesta, în difuzare exclusivă pe TV, prin AMC. Televiziunea AMC este cunoscută pentru seriile de succes „The Walking Dead”, „Mad Men” și „Breaking Bad”.

AMC va difuza de asemenea filme populare din portofoliul MGM, Paramount și Sony.

MGM Channel este distribuit în România prin Tematic Cable și s-a remarcat anul trecut prin renunțarea la măsurarea audienței și la vânzarea de publicitate pe piața locală ca urmare a „Ordonanței Voiculescu” care obligă televiziunile să factureze publicitatea fără intermediari.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii