FacebookTwitterLinkedIn

Noutatea acestei docudrame constă în faptul că majoritatea cadrelor care redau culoarea locală a secolului al XVIII-lea american și care reconstituie evenimentele istorice în care George Washington a fost direct implicat au fost filmate chiar în România.

Timp de o lună, atmosfera străzilor din New York și Philadelphia, serile dansante și ceremoniile religioase americane au fost recreate pe platourile de filmare din țara noastră sau în interiorul unei celebre case interbelice din centrul Bucureștiului. De asemenea, scenele exterioare de luptă care reconstituie victoria de la Saratoga sau uciderea lui Jumonville au fost filmate pe câmpurile de la Călugăreni.

Cele trei episoade ale docudramei prezintă povestea devenirii unui tânăr soldat fără tată, care condus de o forță interioară extraordinară ajunge liderul și inspirația unei națiuni întregi. Episod după episod, va fi dezvăluită personalitatea marcantă a unuia dintre părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii, atât cu ajutorul reconstituirilor istorice, cât și prin intermediul comentariilor fostului președinte Bill Clinton și ale fostului secretar de stat Colin Powell. În plus, veridicitatea informațiilor istorice este susținută de o serie de istorici și biografi cunoscuți, printre care și Doris Kearns Goodwin, câștigătoare a Premiului Pulitzer și producătoare a acestei docudrame.

Primul episod – „Loialul slujitor” îl aduce în scenă pe tânărul George Washington aflat la începuturile carierei sale militare în slujba armatei britanice. Trimis de guvernatorul Virginiei să transmită un ultimatum francezilor la frontieră, pe râul Ohio, Washington cunoaște primul său eșec în calitate de lider. Pe măsură ce capătă mai multă experiență, Washington devine din ce în ce mai dezamăgit de armata britanică pe care jurase să o servească.

Al doilea episod – „Comandantul rebel” îl găsește pe Washington în centrul Războiului de Independență. Cu o armată complet nepregătită și fără să dispună de armament suficient, Washington reușește totuși să realizeze inimaginabilul prin viclenie, ingeniozitate și determinare, obligând astfel Marea Britanie să recunoască independența Statelor Unite.

Ultimul episod – „Părintele fondator” este o lecție despre dârzenie și răbdarea de a clădi o societate. George Washington face astfel ceea ce niciun alt lider revoluționar nu a mai făcut până atunci: dă poporului puterea de a alege. În timp ce națiunile în război atacă frontierele Americii, iar răscoalele amenință din interior, George Washington începe construcția Statelor Unite după principii democratice valabile și astăzi.