Cautare




, Contributor

Telecom |
|

Telekom România va investi peste 180 mil. euro în acest an

Strategia Telekom România pentru acest an se concentrează, printre altele, pe noi produse.  
20160301_104605

Telekom România, al treilea jucător de pe piața locală de telecom va investi în acest an peste 180 de milioane de euro pentru a extinde reţeaua de fibră optică şi reţelele 3G/4G.

Compania continuă dezvoltarea rețelelor FTTH (fiber-to-the-home) şi 3G/4G, dar şi a unui portofoliu extins de servicii IT&C pentru segmentul business. Totodată, anul acesta va extinde cu peste 30% acoperirea rețelei bazate pe fibră optică pentru a atinge două milioane de gospodării la finalul anului 2016.

Tot în acest an, compania vrea să îmbunătățească serviciul de relații cu clienții, inițiativă lansată în luna mai 2015, care asigură servicii dr call center pentru clienții MagentaONE.

Referitor la rezultatele companiei, Miroslav Majoroš, CEO-ul Telekom România spune că „profitabilitatea nu este mare, dar e stabilă” şi că în acest context este dificil să investească o sumă atât de mare. Cu toate acestea, „faptul că Telekom va aduce îmbunătățiri rețelei înseamnă clienți noi. Clienții noi înseamnă venituri, iar veniturile înseamnă, sperăm, profitabilitate”, explică Miroslav Majoroš.

Anul acesta, compania va aduce schimbări în rândul angajaților, însă „nu vor fi drastice”, spune şeful Telekom România. La sfârşitul anului 2015, compania avea peste 7.000 de angajați, dintre care puțin peste 50% sunt femei.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii