Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Tech |
|

Telekom oferă gratuit șase luni de televiziune în noua ofertă MagentaONE

Telekom Romania a lansat o ofertă pentru pachete integrate de comunicații prin care oferă abonament gratuit pentru serviciile TV incluse în pachetele adresate clienţilor persoane fizice, dar și HBO și HBO Comedy gratuit (în 23 de orașe unde are rețea de fibră optică), în primele șase luni de contract, informează Media Expres.
57. Telekom

Oferta se numește MagentaONE și aduce pentru Telekom reconsiderarea conceptului pentru oferta de servicii integrate. România este a treia ţară membră Deutsche Telekom Group în care oferta este lansată, după Germania şi Slovacia. În Germania, numărul clienţilor de servicii integrate a atins un milion, în vreme ce în România compania are 100.000 de abonați la servicii integrate.

Telekom a anunțat și funcţionalităţi noi pentru televiziunea interactivă prin IPTV, inclusiv: Arhivă TV – toate programele TV difuzate în ultimele 7 zile pe canalele disponibile (în principal canale de sport şi documentare) pot fi accesate în reluare, cu funcţii „pauză” sau „derulare” ca în cazul opţiunii „Video la Cerere”; arhive personale de conţinut prin înregistrările în cloud, ccesibilă pe toate dispozitivele asociate Telekom TV; Video la cerere pe toate ecranele (filme, documentare), fie prin sistemul pay-per-view, fie sub forma unui abonament lunar. O parte din titluri sunt disponibile gratuit.

Serviciul TV Interactiv (IPTV) al Telekom include şi o variantă îmbunătăţită a Ghidului Electronic de Programe, cu posibilitatea de a seta alerte pentru evenimente viitoare, de a crea liste cu canalele preferate pentru fiecare membru al familiei sau de a urmări două canale în acelaşi timp prin sistemul PiP.

Telekom plănuiește de asemenea ca din această vară clienţii IPTV să poată viziona propriul conţinut pe ecranul TV, prin intermediul unui dispozitiv USB conectat direct la receiver.

Platforma IPTV este parte din oferta Telekom TV prin care compania asigură clienților săi serviciul multi-ecran.

Una din oferte include și 6 luni de gratuitate pentru 20 de televiziuni din pachetul HD (Telekom oferă 50 de canale HD).

Preţul promoţional al pachetelor integrate în primele 6 luni de contract pentru persoanele fizice este de 110 lei pe lună (TVA inclus), iar din cea de-a 7-a lună preţul acestora diferă în funcție de perioadă și configurație.

Clienţii din zonele cu acoperire de fibră optică (FTTx) au la dispoziție și serviciul TV multi-room pentru toate televizoarele de acasă, dar şi pachetul HBO şi HBO Comedy gratuit. În prezent, Telekom acoperă 23 de oraşe din România cu fibră optică (FTTx).

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii