Raportat la T4 2016, veniturile pentru serviciile de voce fixă au continuat să scadă (-15,1%), iar veniturile aferente serviciilor broadband și de televiziune au înregistrat o descreștere de 4,8%, respectiv 1,9%, notează Media Expres, conform raportului Telekom.
În T4 2017, veniturile Telekom Romania Communications au scăzut cu 3,9% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 160,3 milioane euro, în principal din cauza tendinței de scădere a veniturilor generate de serviciile de voce fixă. Cu toate acestea, în anul 2017, veniturile au crescut ușor cu 0,9%, ajungând la 607,7 milioane euro.
EBITDA ajustată a scăzut în T4 cu 7,8%, la 26,1 milioane euro, dar pentru tot anul 2017 a avut o tendință ascendentă, ajungând la 101,9 milioane euro, în creștere cu 9% față de 2016.
Costurile operaționale totale, excluzând deprecierea, amortizarea și cheltuielile legate de programele de plecări voluntare, au scăzut cu 2,8% în T4 2017, comparativ cu T4 2016. Nivelul mai ridicat al costurilor directe cu clienții (interconectare și telefoane mobile) a fost compensat cu diminuarea costurilor indirecte.
CITEȘTE: RECLAME PENTRU SPĂLAREA CREIERELOR
În T4 2017, Telekom Romania Mobile Communications a înregistrat venituri totale de 139,5 milioane euro, în creștere cu 14,4% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în principal datorită veniturilor mai mari generate de segmentul de abonamente și de veniturile mai ridicate din vânzarea de echipamente. Veniturile din servicii au crescut cu 13,1%, la 83,5 milioane euro.
Baza totală de clienți Telekom Romania Mobile a fost de 4,7 milioane, în scădere cu 11,1% față de aceeași perioadă a anului trecut, în principal din cauza eliminării SIM-urilor prepaid inactive. Segmentul postpaid a reprezentat 34,5% din baza totală de clienți.
În T4 2017, EBITDA ajustată a scăzut cu 16,9% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, la 14,7 milioane euro.