Cautare




, Contributor

Timp liber |
|

TEATRUL ION CREANGĂ REDESCHIDE SALA MICĂ

Poveștile dedicate celor mai mici spectatori se văd din nou în sala de spectacol! După o vară care a adus teatrul mai aproape de copii și părinți prin intermediul reprezentațiilor susținute în aer liber, Teatrul Ion Creangă revine începând din weekendul 3-4 octombrie în Sala Mică din Str. Biserica Amzei 21-23.  
 aboneaza-te
Teatrul Ion Creanga _ Sala Mica _ Octombrie

Printre titlurile care pot fi urmărite aici în luna octombrie se regăsesc producții adresate copiilor de vârstă preșcolară, printre care „La un metru de tine”, în regia lui Andrea Buzzetti și „Călătorii prin galaxii”, în regia Alexandrinei Halic, dar și producții create special pentru bebeluși și copii de vârstă mică (sub 3 ani), printre care „ÎmpreLună”, „Bună dimineața!” sau „Pernuța somnoroasă”.

Toate reprezentațiile au loc în conformitate cu reglementările în vigoare privind desfășurarea activităților culturale în condiții de siguranță, Sala Mică funcționând în noua configurație cu o capacitate de 26 de locuri. Acestea sunt dispuse în module de câte 2, respectiv 3 locuri, cu respectarea distanțării de minimum 1,5 metri între grupuri și/sau familii.

Biletele se pot achiziționa de la Casa de Bilete din Piața Amzei nr. 13 (preț bilet – 30 lei) sau online, prin intermediul partenerilor de ticketing Entertix.ro și Myticket.ro (preț bilet – 31,54 lei). Accesul în sala de spectacol se face cu respectarea regulamentului elaborat în acest sens de Teatru, document ce poate fi consultat pe site-ul www.teatrulioncreanga.ro, în secțiunile Noutăți / Bilete.

Aflați mai multe despre programul de spectacole de la Sala Mică:
▸www.teatrulioncreanga.ro

▸FB.com/TeatrulIonCreanga
▸Casa de Bilete – tel. 0767.934.374

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii