FacebookTwitterLinkedIn

Pandemia de COVID-19 a dus la o situație foarte dificilă în domeniul medical și sistemele de sănătate se confruntă cu probleme fără precedent în ceea ce privește echipamentele și angajații. Astfel banca va furniza echipamente specifice instituțiilor în nevoie.

„În vremuri ca acestea ne bazăm pe adevărații eroi care lucrează zi și noapte în spitale pentru binele societății. Angajații din sistemul medical poartă o greutate enormă pe umerii lor – noi, cei de la TBI Bank, putem doar spera că donația noastră umilă îi va ajuta”, spune Petr Baron, CEO TBI.

În contextul pandemiei cu COVID-19, banca a luat toate măsurile pentru a asigura un mediu sigur pentru clienți și angajați, inclusiv furnizarea de dezinfectanți, activarea procedurii de lucru de acasă pentru angajații unde acest lucru este posibil și orare diferite pentru echipele din sediile centrale care nu pot lucra de acasă. Totodată, TBI Bank dezinfectează cu regularitate birourile și sucursalele, respectând măsurile stabilite de autoritățile abilitate, și recomandă clienților să utilizeze canalele digitale disponibile în interacțiunea cu banca.