Acum mai bine de 15 ani am vizitat Marocul într-o deplasare de presă organizată de Mini. Am petrecut câteva zile agreabile conducând Mini Cooper S pe dunele de lângă Fez și Marrakech pentru a-i testa noul sistem de control al stabilității.
În răstimpul petrecut acolo, nu am putut să nu remarc abundența de Mercedesuri vechi – de fapt, cu excepția Mini-urilor pe care le conduceam noi, nu țin minte să fi văzut alt fel de mașină. În special un Mercedes de pe la sfârșitul anilor 70, de culoare galben-bej, părea să fie Dacia localnicilor.
„Merci dix”. Așa se pronunță Mercedes în franceza marocană, traducerea literală fiind „mulțumesc de zece ori”. În marile orașe din Maroc – Casablanca, Fez sau Marrakech -, taxiurile Mercedes vechi de cel puțin 30 de ani au devenit un element de pitoresc și un simbol al specificului local, la fel ca acelea din Londra.
Este vorba despre modelele Mercedes cunoscute de specialiști sub indicativele W114 și W123, fabricate la Stuttgart începând de la sfârșitul anilor 70 în 1,9, respectiv 2,9 milioane de exemplare. Până nu demult, 45.000 dintre acestea încă străbăteau Marocul în lung și-n lat ca taxiuri ale companiei Grand Taxi.
Mercedesul cu cel mai mare kilometraj este un model W123 240 diesel care a parcurs 2,85 milioane de kilometri și care îi aparține – cum altfel? – unui taximetrist. Din Grecia, nu din Maroc.
Acum 20 de ani, mai bine de 70% dintre mașinile importate în Maroc erau mai vechi de cinci ani, multe dintre ele fiind Mercedesuri cu motoare diesel, apreciate de marocani pentru fiabilitatea și robustețea lor. Și pentru siguranță, desigur – în anii 80, una dintre reclamele cele mai de impact ale producătorului auto german spunea că nu te poți răsturna cu un Mercedes.
Toate aceste calități, inclusiv farmecul desuet al vechilor limuzine, nu au mai contat când regatul nord-african a început să se confrunte cu poluarea de care erau responsabile, în proporție de 60%, motoarele mașinilor care circulau pe străzile țării.
În 2010, Marocul a interzis importul de automobile mai vechi de cinci ani. Apoi, din 2014, ministerul transporturilor a lansat un program similar cu Rabla noastră, care îi vizează exclusiv pe șoferii Grand Taxi: aceștia primesc 80.000 de drahme (aproximativ 7.500 de euro) ca să-și schimbe mașina veche cu o Dacia nouă. 56% dintre vechile Mercedesuri au fost deja casate, procentul urmând să ajungă la 100% anul viitor.
Este sfârșitul unei ere ale cărei rădăcini sunt pe cât de îndepărtate, pe atât de surprinzătoare. Sultanul Hassan I al Marocului a cumpărat în 1892 primul automobil produs de Daimler. Poate că nu este o tradiție consemnată cu acte în regulă, dar și actualul rege al Marocului, Mohammed al VI-lea, folosește drept mașină oficială un Mercedes-Benz 600, moștenit de la tatăl său.
Marocul este pe cale să devină un jucător important pe piața auto: în următorii cinci ani, industria auto locală va atinge o valoare de peste 10 miliarde de euro. Dacă, în 2019, automobilele și piesele de schimb reprezentau 30% din exporturile țării, deja astăzi o cincime din automobilele importate în Europa provin din Maroc.
Renault are două fabrici în Maroc, în Tanger și Casablanca, unde beneficiază de o serie de facilități din partea guvernului local. Francezii produc la uzina din Tanger Sandero, Logan MCV, Dokker și Lodgy, care a devenit cel mai cumpărat taxi din statul nord-african: din două mașini noi cumpărate, una este Dacia Lodgy.
Însă poate că nu este totul pierdut: guvernul marocan sau ministerul turismului ar putea demara un program de conservare a unui număr de taxiuri Mercedes, care să poată fi închiriate de turiști în amintirea vremurilor când venerabilele automobile își trăiau a doua tinerețe pe străzile din Casablanca, Fez sau Marrakech.
Marocul sacrifică ceva din farmecul său pentru o gură de aer curat. Mercedes nu mai este Dacia localnicilor. Mercedes a fost înlocuit de Dacia.
Au revoir, Mercedes. Merci dix.
