FacebookTwitterLinkedIn

Alex Zamfir, Blogger celmaibuntata.ro, creator the funny brand

„E important ca, din când în când, să ne (re)vedem prin ochii celui sau a celei care ne iubește”

Mama copilului meu este genul care se trezește îmbufnată. Iar în momentele în care se enervează, nările i se dilată atât de mult încât ești convins că în orice secundă urmează să țâșnească foc din ele, așa că mai bine te dai din calea ei. Dar dacă ar trebui să aleg, aș alege să mă trezesc în fiecare zi până la sfârșit și primul lucru pe care să-l văd să fie fața ei îmbufnată. Și aș mai alege să fiu acolo mereu și să râdem împreună de nările ei de dragon înfuriat, căci n-am râs cu nimeni altcineva în această viață atât de mult, de bine și de toate (și în primul rând de noi înșine) așa cum râd alături de ea.

Mama copilului meu vorbește mult. Iar acesta este un eufemism. Uneori vorbește atât de mult încât eu sunt acolo, dar aleg să nu mai fiu acolo. Copilul nostru a moștenit-o în această privință, așa că mi se întâmplă să visez că i-aș putea pune pe „Mute” din când în când. În același timp, ea știe să mă asculte. Știe când
să-mi ofere ringul fie pentru a-i povesti tot felul de prostii, fie pentru a mă
plânge despre o zi sau o chestie care nu mi-a ieșit. Ea a fost persoana de la care am învățat cum e să-i asculți pe ceilalți fără să îi faci să se simtă judecați.
Doar să fii acolo pentru ei, indiferent ce vor să-ți povestească sau să-ți împărtășească.

Mamei copilului meu îi plac la nebunie rochiile de mătase. Și colierele de perle. Sigur, îi plac și pijamalele largi, imprimate cu tot felul de personaje din desene animate, dar asta este o altă poveste. Dar mie îmi place cel mai mult de ea când își trage o pereche de jeanși, un tricou, își pune niște adidași comozi și își strânge părul ăla creț al ei pe care îl iubesc într-o coadă și ieșim să ne plimbăm pe străduțele din jurul casei noastre, trăgând cu ochiul în casele altor oameni pentru a încerca să descoperim crâmpeie ale altor vieți.

Mama copilului meu ar fi putut să-și aleagă un alt partener de viață. La fel cum aș fi putut face și eu. Doar că de 19 ani ne este mult mai bine împreună decât separat. Și tot împreună am făcut un copil care pentru noi este cel mai minunat din lume. Mi se pare grozav când poți vedea în carne și oase și personalitate și râsete și vorbe de duh cum arată rodul unei iubiri și al unei relații mișto.

Mama copilului meu îmi spune de multe ori că este o norocoasă pentru că m-a întâlnit. Sunt total de acord cu ea în această privință, cu două amendamente foarte importante:

  • Și eu sunt cel puțin la fel de norocos.
  • Norocul ăsta ni-l mai construim și prin munca noastră.

Aș fi putut să vă povestesc mai simplu: Iulia e o tipă foarte mișto. Dar adevărul este că mi se pare important ca din când în când să ne (re)vedem prin ochii celui sau a celei care ne iubește, căci ochii aceia văd mai degrabă ce e frumos în noi. Ceea ce noi înșine omitem de multe ori
să vedem.