Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Travel |
|

Tarom introduce din luna iulie curse din centrul şi vestul ţării către Litoral

Compania Tarom anunţă că din luna iulie introduce curse din centrul şi vestul ţării către Litoral, astfel încât se va putea ajunge la mare în mai puţin de o oră.
 aboneaza-te
025 MP Tarom 1

„Compania Naţională de Transport Aerian – TAROM anunţă că, începând cu luna iulie, va introduce noi rute interne, care să susţină repornirea turismului românesc. Astfel, românii din vestul ţării vor putea ajunge pe litoral în mai puţin de o oră.  Rutele noi operate de TAROM vor fi: Timisoara – Constanţa – Timisoara; Oradea – Constanţa – Oradea; Cluj Napoca – Constanţa – Cluj Napoca. Zborurile vor fi efectuate în condiţii de siguranţă, si vor avea ca destinaţie Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu din Constanţa, de unde turiştii pot ajunge rapid în staţiunile de pe litoralul Mării Negre sau în Delta Dunării”, conform unui comunicat al companiei, preluat de News.ro.

George Barbu, director general TAROM: „„Acum că restricţiile încep să se ridice, ne reluăm activitatea şi facem ce ştim mai bine, conectăm România, intern şi internaţional. Ne bucurăm să putem oferi o alternativă sigură şi rapidă călătoriilor cu maşina sau trenul pe distanţe lungi, pentru românii care merg anul acesta în vacanţă, în ţară. Dacă distanţa de la Timişoara până pe litoral se parcurge cu autoturismul în aproximativ nouă ore, cu avionul, acelaşi drum, durează doar o oră, în condiţiile de siguranţă incomparabile. Ştiu că mulţi români aşteptau introducerea acestor rute şi sunt convins că, având această facilitate, mulţi dintre noi vom redescoperi România şi vom contribui la susţinerea turismului autohton. Semnalele de solidaritate cu business-urile româneşti, pe care le primim tot mai des, încep să ne redea optimismul şi încrederea că împreună putem depăşi perioada grea prin care am trecut”.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii