Cautare




, Contributor

Industrie |
|

Tarom a demarat proceduri de restructurare a personalului. Compania a avut pierderi de 431 milioane de lei în 2020

Tarom a anunţat vineri că a iniţiat proiectul de restructurare a personalului, parte a planului de redresare a companiei, profund afectată de pandemie.  
025 MP Tarom 1

Măsurile de restructurare a personalului fac parte dintr-un program în baza căruia Comisia Europeană a aprobat acordarea unui împrumut, la începutul anului trecut. Compania a avut pierderi de 431 milioane de lei în 2020. 

Pentru implementarea măsurii, este estimată o durată de 6 luni. Obiectivul final este reducerea medie anuală a costurilor de personal ale companiei, estimată la aproximativ 8 milioane de euro.

Implementarea acestei măsuri prevede parcurgerea mai multor etape legale privind evaluarea şi departajarea personalului supus restructurării pe baza unor concursuri cu criterii transparente, echitabile, comunicate tuturor celor implicaţi, precum şi încheierea raporturilor de muncă cu angajaţii supuşi concedierii în urmă procesului de departajare“, precizează compania într-un comunicat.

Planul de restructurare a companiei mai include și măsuri ce vizează optimizarea flotei de aeronave, optimizarea comercială şi optimizarea costurilor.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii