Cautare




, Contributor

30 sub 30 |
|

Tânăr în România: un virus de care nu vreau să scap

razvan_crisan.jpg
În vremea mea, orice curiozitate era rezolvată printr-o singură rețetă: search pe Google. Primul instinct când m-am gândit la ce voi scrie despre ,,30 sub 30“ a fost să asociez două cuvinte: ,,tânăr” și ,,România“, apoi să mă duc în zona de ,,news“.

Mare parte a știrilor sunt mai degrabă despre cum tinerii fac diverse fapte care mai de care mai provocatoare de ,,mândrie”: un viol pe-aici, un consum de droguri pe-acolo, ocazionalul incident violent în școli. Și, desigur, tabloul nu e complet până nu aducem în discuție și specia ,,Olimpicul Internațional”. Cu atâta ,,diversitate“, nu e surprinzător că ,,brandul“ numit ,,tânar în România” are mai degrabă particularitățile unui virus exotic de care abia aștepți să scapi. Să fie oare chiar așa?

1. Relația cu școala

O statistică bântuie România de vreo trei ani, de când ne-am apucat serios de organizarea BAC-ului. Într-o societate convinsă de existența unui singur traseu către succes (școală – liceu – facultate), cifrele de 60% picați sunt cutremurătoare. Ce s-a întamplat cu ei de pică aşa? Cât de greu să fie? Oare sunt atât de slab pregătiți?

În ultimii ani, conținutul BAC-ului nu s-a schimbat foarte mult: cam același examen, dar mai mult accent pe anti-copiere și prevenire a fraudei. Competențele care se evaluează sunt aproximativ aceleași, notarea e similară și totuși în fiecare an rata de promovabilitate scade. Se poate concluziona că  – dacă BAC-ul rămâne neschimbat – problema vine de la tineri. Lucrurile par destul de simple: din perspectiva sistemului public de educație, avem de-a face cu un rebut – tânărul român!

2. Relația cu părinții

Din divorțul propriilor mei părinți am învățat un lucru care până la 17 ani nu era evident: viața de familie din România trebuie ținută cu orice preț într-un ton optimist. Orice ar fi, nu vorbim despre lucrurile nasoale, ne prefacem că totul e bine și frumos și – fraza mea preferată – ,,nu ne despărțim de dragul copiilor”. O fi dintr-un simț de vinovăție sau poate dintr-o lipsă de educație a ceea ce înseamnă a fi părintele unei persoane care s-a născut într-o lume a brandurilor, a tehnologiei care face parte integrantă din propria persoană (a se vedea telefonul mobil) şi a vitezei. Cu un astfel de personaj în față, ca părinte ai de ales între două scenarii: mituiește-l până scapi de el (cadouri, bani, pofte) sau aplică metoda clasică ,,good cop/ bad cop”, în care mama joacă rolul de șantajist emoțional, iar tatăl pe cel al personajului distant și dur care-și face apariția doar din când în când, de obicei pentru a emite sancțiuni sau judecăți morale.

Interacționez des în munca mea cu elevi de liceu și la un moment dat am dat peste o echipă de puști cum rar întâlnești, niște adulți la 17 ani, care în clasa a XII-a se pregăteau să plece în alte țări. Evident, curiozitatea m-a împins să întreb: ,,De ce?”. Am primit raspunsul însoțit de un zâmbet amar: “A, păi eu n-aș pleca neapărat, dar taicămiu’ mi-a zis că el n-a muncit ca prostul atâția ani în țara asta ca eu să-mi irosesc viața aici! Dacă ar fi după mine aș sta aici, că-mi place: am prieteni, se-ntâmplă lucruri… dar decizia e luată”. Foarte rar am întâlnit acei parinți cu suficientă maturitate să-și întrebe copiii la 18 ani ,,Dar tu ce vrei să faci în continuare? Orice ai vrea să faci, noi te susținem!”. De cele mai multe ori, părinții se ghidează dupa binecunoscutul ,,Ce-i in mână nu-i minciună”. Majoritatea preferă să le inducă puștilor o traiectorie deja cunoscută, decât să se confrunte cu ezitări sau bâjbâieli profesionale.

3. Relația cu sine

A distribui vina e probabil sportul național numărul unu în Romania și, deși nu-mi place să-l practic, nu m-am putut abține. Totuși, o să virez în direcția opusă, remarcând că ,,tot ceea ce nu te omoară te face mai puternic”. Așa se întâmplă și cu tânărul român de azi. Am avut norocul fantastic să întâlnesc rezultatul surprinzator al unei societăţi disfuncționale: tânărul care a învățat să se descurce, să aibă grijă de sine, să se apuce singur să facă ceva dacă sistemul e la pământ. Dacă nu ni se oferă o logică inteligibilă, vom folosi creativitatea ca principală armă. Dacă tot sunt adulții obosiți și dezamăgiți, pun umărul acei tineri care merg peste graniță și spun la ce sunt buni înainte de a spune de unde sunt. E vorba despre tânărul care dezvăluie o altă față a României. Tânărul care vede în calculator aliatul cel mai bun pentru cucerirea minților și sufletelor lumii. Tânărul care zice: ,,Dacă tot costă puțin să zbori până la Londra/Paris, de ce nu facem un proiect acolo?”. Același tânăr dispus să muncească, să asculte feedback şi să accepte provocări, fie că e la început de drum într-o multinațională, într-un start-up sau într-o arie a medicinei. S-a autoimunizat și nu mai ascultă gălăgia din jur, ci se concentrează pe sunetele care chiar au sens.

Da, suntem puțini. Forbes a găsit, momentan, 30 și un pic. Dar sunt mult mai mulți! Până acum ne-am perfecționat, am învățat să facem lucrurile bine și profesionist și a venit momentul să cucerim mințile și sufletele celor care până acum n-au crezut că se poate! A fi tânăr în Romania NU e un virus, e o oportunitate!

30 sub 30, povestea lui Like și Share

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii